Headhunterul este un tip de liber profesionist, angajat de companii mari sau mici, pentru a le căuta cei mai buni angajați. De cele mai multe ori, headhuterul trebuie să „fure” angajații buni ai unor companii și să îi aducă la companiile care i-au contractat pentru acest lucru.

Asta pentru că headhunterii sunt contractați de companii, pentru a umple posturi vacante și pentru care nu doresc să facă publicitate și, prin urmare, în multe cazuri, nu vei avea acces la aceste locuri de muncă, dacă nu găsești tu un headhunter.

Cum funcționează vânătorii de capete?

Procesul începe întotdeauna cu angajatorul. Managerul de Resurse umane scrie o descriere a tipului de candidat căutat. Aceasta include, de obicei, atât abilități hard și soft, cât și o descriere, generală, precizând tipul de personalitate, care se va potrivi în organizația lor.

Headhunterul stabilește modul de căutare al unei potriviri exacte. Am subliniat expresia „potrivire exactă”, pentru că este, probabil, cel mai important lucru pe care trebuie să îl înțelegi despre vânătorii de capete. Ei au fost angajați pentru a eficientiza procesul de angajare, nu pentru a-l complica. Prin urmare, ei sunt interesați doar de candidați care se potrivesc exact cu criteriile care le-au fost date.

Dacă nu te potrivești acestor criterii, nu vei primi un apel, indiferent de cât de minunat a fost interviul. Nu e personal – este doar pentru că Headhunterul trebuie să găsească exact ceea ce el sau ea a fost rugat să găsească, în scopul de a face bani și de a fi contactat și de alte afaceri.

Prin urmare, probabil că nu vei fi contactat înapoi de la cele mai multe dintre întâlnirile cu un headhunter. Nu lua asta personal. Nu este o reflecție asupra abilităților tale. Pur și simplu, înseamnă că nu te potrivești cu posturile pentru care a fost angajat să găsească angajați.

Headhunterul este, de obicei, un licențiat în Resurse Umane, eventual cu o experiență relevantă în domeniu, însă nu este neapărat necesar. El este angajat în schimbul unui comision stabilit de comun acord cu firma contractantă și poate lucra în cadrul unei agenții de Resurse Umane sau poate lucra pe cont propriu, moment în care va funcționa ca și freelancer.

În prezent există și câteva cursuri de formare profesională care te pot pregăti și pe tine să devii, încet, încet, un headhunter de succes. Poți aplica și tu la ele dacă simți că un job normal nu te satisface, dar ai vrea să câștigi bine. Reține că, media pe țară pentru un salariu anual al unui headhunter, începe de la câteva mii de euro și poate ajunge la câteva sute de mii de euro, în cazul în care lucrează pe cont propriu și are noroc să găsească clienți cu dare de mână care să caute cu disperare un anume tip de angajat pe care doar un headhunter l-ar putea găsi, în marea de aplicanți.

Îndrăznește să gândești altfel, pentru că viitorul nostru arată diferit de cel al părinților noștri.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.