Jocul de-a ţara şi România

 Atunci când un guvern se substituie acestui principiu, îşi pierde reprezentativitatea şi devine un apendice. Ori de acest organ, orice corp se poate lipsi, fără a-i fi perturbată funcţionarea. Îndepărtarea sa se poate realiza numai prin voinţa și cu sprijinul necondiţionat al poporului. Lipsa de reacţie a societăţii civile, nu face decât să confirme un diagnostic hotărât de agenturi străine cu ani în urmă. Totul a început simplu, cu o revoluţie care nu era necesară. Istoria şi-ar fi urmat cursul firesc, făra să verse neapărat sânge. Numai că o astfel de abordare, nu ducea la un şoc capabil să schimbe principiile sociale și morale de până atunci. Am fi rămas acelaşi neam deja obişnuit cu o anumită disciplină şi cu un set de valori care nu ne-ar fi permis să ne distrugem ţara cu atâta uşurinţă. Crima petrecută în ajunul Crăciunului, a avut efectul psihologic dorit. Astfel, laboratoarele Mossad-ului, KGB-ului, CIA-ului, inclusiv serviciul secret unguresc, şi-au îndeplinit misiunea… dar numai în proporţie de 75%… războiul civil a fost evitat, iar destrămarea teritorială a României nu a fost posibilă. În schimb, au reuşit să-şi plaseze oamenii unde trebuie, iar războiul din umbră este o realitate la care am asistat în ultimii 20 de ani. Acum a ajuns să fie purtat aproape pe faţă. Suntem conduşi (FMI-ul, UE, ambasada SUA, Comisia de la Veneția, sunt cele mai la îndemână exemple), din afara ţării. Deciziile luate acolo, sunt puse în aplicare de nişte trădători de neam, fie chiar agenţi ale diverselor servicii care operează pe teritoriul României. Serviciile secrete româneşti, care în 1989 nu au trădat, reuşind să evite un dezastru aproape iminent, au fost voit distruse calitativ, iar mâna de oameni care se zbate pentru identitatea acestui neam, are nevoie de o resuscitare imediată. Iar aceasta nu poate veni decât de la noi, cetăţenii acestei ţări. Intoxicarea la care am fost supuşi ani la rând, cum că am fi cei mai bădărani, proşti, lipsiţi de onoare şi fără coloană vertebrală, din păcate a dat roade. Astfel, o generaţie de tineri s-a ridicat, convinsă fiind că România e de rahat, o altă generaţie îşi plânge de milă, iar bătrânii, singurii care îşi mai apără principiile, sunt încet, dar sigur, trimişi pe lumea cealaltă. Problema este greşit pusă. Nu trebuie să ne întrebăm ce poate face ţara pentru noi, ci întâi şi întâi trebuie să ne întrebăm ce putem face noi pentru ea. Ţara nu este un individ cu putere de decizie, ci este un teritoriu. Atât. Noi suntem administratorii României, nu ea ne administreză pe noi. Ceea ce se întâmplă e urmarea directă a deciziilor pe care le-am luat de-a lungul anilor, iar prezentul nu ne arată decât că am luat decizii evident eronate.

Fiinţa neamului ne cere baricade, dacă nu le ridicăm, măcar să răspundem: Prezent!