În Joia Mare, dimineaţa, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească. În Joia Mare se face pasca şi cozonacul si se inroşesc ouăle, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti. Se spune că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.

Joia Mare şi Sfântă reprezintă unul dintre momentele cele mai importante și semnificative din timpul Săptămânii Mari, prin legătura specială pe care aceasta o are cu instituirea propriu-zisă a Sfintei Liturghii, la Cina cea de Taină, de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dar și prin evocarea pe larg a tuturor pătimirilor și evenimentelor întâmplate la Răstignirea Domnului, cuprinse în cadrul Deniei celor 12 Evanghelii.

În Sfânta şi Marea Joi, cunoscută şi ca Joia Mare, zi de o mare însemnătate în istoria mântuirii, sunt prăznuite patru momente deosebite din Săptămâna Patimilor: spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda.

În dimineaţa din Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească, iar seara participă la slujba celor 12 Evanghelii, îmbrăcaţi în haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru, conform site-ului crestinortodox.ro. Tot acum se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere.

Se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca. În majoritatea gospodăriilor româneşti, Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale (pasca şi cozonacii) şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, în credinţa că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.

Tradiţia la români

Până în Joia Mare, gospodinele trebuie să termine torsul şi ţesutul. Această zi se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră sau Joimăriţa. Joimăriţa sau Joimărica, personaj întâlnit doar în mitologia românească, a fost, la origini, o zeitate a morţii, care supraveghea focurile din Joia Mare, dar ulterior a devenit un personaj justiţiar, care-i pedepseşte pe cei leneşi.

Întruchipată, în mod simbolic, de o femeie urâtă şi puternică, deghizată într-o vrăjitoare rea, care poartă cu ea o serie de instrumente (o găleată cu jăratic, un cleşte, un ciocan, un cuţit, un vătrai, un sac cu cenuşă etc), Joimăriţa vine să vadă ce a lucrat fiecare şi, în cazul în care găseşte fuioare de lână netoarse, le pedepseşte pe fetele leneşe. Nici bărbaţii nu scapă de pedepse, dacă au fost leneşi şi gospodăria nu arată aşa cum ar trebui. În cazul în care Joimăriţa găseşte pe cineva dormind, acela va fi leneş tot anul. În unele zone, o femeie bătrână merge pe la casele cu fete tinere pentru a îndeplini tradiţia, dar în alte zone, cete de copii, unşi pe faţă cu negreală, merg să le îndemne pe fete la lucru. Pentru a scăpa de pedeapsă, gazdele trebuie să le dea copiilor ouă.

O altă formă de manifestare a Joimăriţei o reprezintă strigăturile peste sat. Originar din zona Ardealului, acest obicei era, de fapt, o denunţare satirică a abaterilor din anul anterior, cu un important rol moralizator.

 Seara, credincioşii merg la biserică pentru a participa la slujba celor 12 Evanghelii. În tradiţia populară, se crede că fetele trebuie să-şi pună 12 dorinţe pe un fir de aţă, făcând câte un nod după fiecare Evanghelie citită de preot. După Înviere, se dezleagă cele 12 noduri pentru ca dorinţa să se împlinească, iar aţa se pune sub pernă şi tinerele îşi vor visa, astfel, ursitul. În sudul ţării se păstrează şi obiceiul ca bunicile să spele picioarele copiilor din familie.

 

Denia celor 12 Evanghelii

 

Denia celor 12 Evanghelii, săvârşită în Joia Mare, este una dintre cele mai frumoase slujbe, care evidenţiază momentele dramatice legate de patimile şi jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. Această sfântă slujbă are ca elemente specifice citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii.

Dupa citirea primelor cinci pericope evanghelice ale deniei din această seară, are loc cel mai important moment al slujbei: aducerea Sfintei Cruci din sfântul altar şi aşezarea ei in mijlocul bisericii, spre închinare, în cuvintele preotului: “Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel Ce a întins pământul pe ape”.

 

Patimile lui Hristos

 

Patimile lui Hristos prezintă evenimentele, consemnate în Evanghelii, petrecute de la Cina cea de Taină, până la moartea jertfelnică a lui Hristos pe cruce.

Textul din Triod care se citeşte în Joia Mare şi Sfântă, în cadrul sfintei slujbe a Mirelui (Denia de Joi), este un rezumat sfânt al istoriei Preacuratelor Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos: în Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

 

Grădina Ghetsimani

 

Este cea mai renumita gradina din Tara Sfanta, aceasta fiind locul in care Mantuitorul venea adesea. Gradina este asezata in partea de rasarit a Ierusalimului, langa Muntele Templului, in partea de est a Paraului Chedron – Paraul Cedrilor sau Valea lui Iosafat – si pe partea de vest a Muntelui Maslinilor.

Ghetsimani înseamnă “presă de ulei”, şi a fost locul de rugăciune şi linişte cel mai iubit de Domnul nostru Iisus Hristos din tot Ierusalimul. După Cina cea de Taină, Hristos şi ucenicii Săi, s-au retras în această grădină spre a face rugăciune. Acesta este locul în care Mântuitorul s-a rugat cu lacrimi de sânge, părăsit de ucenicii care adormiseră, şi tot acesta este locul în care trădătorul Iuda îşi va vinde Învăţătorul cu acel sărut mincinos.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.