Lucrurile o iau razna în politica suceveană. Ilie Niţă, împotriva naturii şi a firii, poate ajunge vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava

nita3

„Împreună facem schimbarea şi la Suceava”. Persiflarea celor ce au votat USL!

„Sunt Maria, e prima dată când votez, pe 10 iunie votez USL pentru vremuri mai bune. Atunci când mulţi dintre români nu mai aveau speranţă, am făcut un pas mare…” acesta era videoclipul electoral al candidatului la preşedenţia Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. Toţi locuitorii acestui judeţ, de la Siret sau Dolhasca până la Panaci, de la Izvoarele Sucevei şi până la Broşteni ori Crucea, erau cuprinşi de o înduioşare profundă la auzul vorbelor unor politicieni tineri şi curaţi ce doreau să ne transmită un mesaj plin de nădăjduinţă. Şi acum ne aducem aminte cu emoţie de fiorii ce ne cutremurau până în adâncul trupului, când auzeam sloganul „Împreună facem schimbarea şi la Suceava”.

Aroganţa unor lideri PNL, la cote maxime încă de la începutul mandatului

Facem schimbarea şi la Suceava, dar întrebarea este cu cine? După plecarea în Parlamentul României a lui Ştefan Alexandru Băişanu, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, PNL Suceava trebuie să desemneze un nou candidat pentru fotoliul de „locatar” în fostul birou a lui Gheorghe Flutur. În competiţia internă din partid s-au înscris Brînduşel Nichitean, Ilie Niţă, Cristina Teodorovici şi Raul Rotaru. Finala desfăşurată vineri seara, 18.01.2012, în Biroul Permanent Judeţean al PNL, a fost una foarte strânsă, iar omul de afaceri Ilie Niţă s-a impus împotriva notarului Raul Rotaru cu 13 voturi la 11. Odată desemnat ca şi propunere a partidului pentru a candida la funcţia de vicepreşedinte al CJ Suceava, Ilie Niţă s-a şi văzut aşezat în scaunul de demnitar, drept pentru care, nerăbdător, şi-a început ziua de luni, 21.01.2013, chiar la posibilul viitor loc de muncă.

Aroganţa omului de afaceri Ilie Niţă nu are margini, el afişând o atitudine de mândrie dispreţuitoare la adresa tuturor salariaţilor Consiliului Judeţean Suceava. Solicitând deja cheile biroului în care şi-au desfăşurat activitatea Gheorghe Flutur şi Ştefan Alexandru Băişanu, candidatul şi deocamdată posibilul viitor angajat al CJ Suceava, avea pretenţia ca încă de luni, 21.01.2012, să beneficieze de toate drepturile unui vicepreşedinte, fără a mai aştepta şedinţa de plen a consilierilor judeţeni din 29.01.2013. Astfel, cu mai mult de o săptămână înainte de a deveni vicepreşedinte, înfumuratul om de afaceri Ilie Niţă îşi arată caracterul prin acestă purtare obraznică şi sfidătoare. Nu înţelegem cum, un individ care nu este încă angajatul Consiliului Judeţean poate dispune de un birou mobilat, calculator, un telefon şi o secretară, după bunul său plac, dar toate plătite din banii statului. De asemenea, înfumuratul politician şi om de afaceri Ilie Niţă, pentru a ne arăta cât este de grandoman, îşi parchează propria limuzină de lux, unde altundeva, decât în faţa treptelor de acces în instituţia pe care vrea să o conducă. În jurul Palatului Administrativ sunt foarte multe locuri de parcare, iar la numai 50 m distanţă sunt cele două parcări subterane, cu zeci de locuri libere. Arogantul Ilie Niţă nu poate justifica că nu ar fi găsit un loc de parcare liber, tocmai pentru că parchează fudul aproape de fiecare dată în acelaşi mod, blocând accesul şi arătându-şi trufia.

Caracterul „deosebit” al omului de afaceri şi impertinenţa cu care abordează reprezentanţii statului, ne sunt dezvăluite atât de multitudinea dosarelor penale în care a fost cercetat ca făptuitor, dar şi a proceselor pe care le-a avut cu diferite instituţii ale statului (Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Direcţia de Finanţe Publice), persoane fizice sau juridice, pentru diferite amenzi, sancţiuni, facturi neplătite sau debite restante. „Respectul” lui Ilie Niţă faţă de suceveni, faţă de oamenii ce muncesc din greu în această ţară, dar şi faţă de instituţiile statului pe care le-a persiflat până acum, vi-l prezentăm în continuare.

home sweet homeAverile colosale ale politicianului şi omului de afaceri Ilie Niţă

Dacă, încă de la alegerile locale din 10 iunie 2012 am votat USL pentru că ne-am dorit schimbarea clasei politice corupte şi mizere care şi-a bătut joc de suceveni şi români în ultimii ani, în nici un caz nu am  votat pentru a se ajunge să fim conduşi de indivizi certaţi cu legea, indivizi ce nu-şi pot conduce într-un mod profitabil nici măcar propria afacere, ori indivizi ţepari cercetaţi penal care să ocupe locuri fruntaşe doar în listele datornicilor la bugetul de stat. A fi datornic la bugetul de stat, înseamnă că tu, patron de firmă, ori eşti într-o adevărată incapacitate de plată din diferite motive economice, ori nu respecţi statul român şi te doare în cot de legile acestei ţări. Referitor la dificultatea prin care trece, omul de afaceri Ilie Niţă, candidatul propus de PNL Suceava pentru a prelua funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, este clar că este o pseudo-dificultate financiară pentru că primele lucruri la care ar fi trebui să renunţe un individ jenat financiar ar fi fost: băuturile scumpe, petrecerile şi ieşirile la restaurante selecte, vacanţele şi concediile de lux şi de ce nu la cheltuielile cu propriul jeep de teren SSangYong, sau alte autoturisme din mărcile de renume Chevrolet şi Mercedes, autoturime pe care Ilie Niţă le are în propria ogradă. Alte economii s-ar mai putea face, pentru a plăti datoriile la stat, din reducerea costurilor de întreţinere ale unei luxoase vile de 230 metri pătraţi, situată în centrul Sucevei. Din declaraţia de avere a consilierului judeţean Ilie Niţă, aflăm că, din momentul în care s-a apucat de politică, a devenit proprietarul a nu mai puţin de 5 clădiri, dintre care trei apartamente în cartierul Obcini, o vilă tip casă de locuit în George Enescu de mărimea a patru apartamente de trei camere fiecare, şi nu în ultimul rând a unei case de vacanţă în staţiunea turistică Gura Humorului. Valoarea estimată de piaţă, însumată, a tuturor acestor imobile ajunge la circa 14 miliarde de lei vechi, bani obţinuţi de Ilie Niţă din afaceri cu statul român. De asemenea, Ilie Niţă este deţinătorul a unor imense suprafeţe de teren, respectiv circa 9.850 metri pătraţi de terenuri, din care, peste jumătate situate în mediul urban, atât în Suceava, Gura Humorului sau judeţul Iaşi, suprafeţe ce la valoarea estimată actuală de piaţă pot depăşi 1.000.000 lei, adică, alte sume obţinute din afaceri cu statul, de peste 10 miliarde lei vechi. Dragi politicieni, „Împreună facem schimbarea şi la Suceava”, dar nu cu el!

Concediu paternal, mai profitabil decât afacerile lui Ilie Niţă.

Am analizat indicatorii economici din situaţiile financiare anuale depuse la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice pentru firmele consilierului judeţean Ilie Niţă, începând tocmai cu anul 1999 şi până în ultima raportare, pentru a putea cuantifica veniturile nete obţinute de politician din firmele pe care le-a manageriat. Supriza, pentru că a fost o surpriză de proporţii, v-o prezentăm mai jos:

tabel Ne-am interesat apoi, ce număr de părţi sociale sau acţiuni deţine renumitul om de afaceri, Ilie Niţă, posibil vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, în firmele pe care le-a administrat şi manageriat în aceşti ani, adică ce procent din profitul net înregistrat de societăţile domniei sale îi revine lui în buzunar. Astfel, în cadrul societăţii Nill-Construct SRL ce are un capital social subscris de 178.130 lei, Ilie Niţă deţine 99,99%, mai exact un număr de 17.811 părţi sociale dintr-un total de 17.813. Restul de 2 părţi sociale este deţinut de soţia acestuia, Niculina Niţă, care este acţionar minoritar cu 0,01%. La nou înfiinţata societate Nil Design SRL, capitalul social este de numai 200 lei (deşi banii încasaţi din contractele cu statul român pe vremea PDL-ului sunt de ordinul miliardelor) iar consilierul judeţean deţine 95% din companie şi un număr de 19 părţi sociale a 10 lei fiecare. Orice persoană, cu minime cunoştiinţe economice, ştie că, din profitul brut se scade impozitul pe profit pentru a obţine profitul net, iar profitul net al unei societăţi ajunge în buzunarul unui asociat numai după ce se plăteşte impozitul pe dividende. Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 58 din 26 iunie 2010 pentru modificare Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal s-a modificat cota de impozit de la 10% la 16%. Prima constatare pe care o putem face, este aceea că firma SC Nil-Construct SRL nu mai obţine profit, exact din din anul 2010, de când a crescut impozitul pe dividende la 16%. Corelând indicatorii de profit sau pierdere netă a exerciţiilor financiare din perioada 1999-2011 cu cota de participare la beneficii a consilierului judeţean Ilie Niţă, din care scădem impozitul pe dividende conform legislaţiei în vigoare de la momentul plăţii acestora, vom putea observa că, omul de afaceri Ilie Niţă ar fi putut obţine conform analizei, maxim, un profit net de 282.739,2 lei, adică doar circa 65.000 euro în echivalent, la un curs valutar actual. Dacă s-ar ţine seama că în orice activitate economică profiturile se compensează în timp cu pierderile, am trage o a doua concluzie, şi anume că în 13 ani de afaceri, considerându-i şi cei mai relevanţi ani în activitatea firmelor la care este acţionar, consilierul judeţean Ilie Niţă a ieşit cu un beneficiu real de doar 79.165,4 lei, ceea ce înseamnă o medie de numai 507 lei pe lună, o sumă ce este mai mică şi decât salariul minim net pe economie sau un concediu de creştere a copilului. Şi atunci, ne întrebăm, la ce i-au trebuit afaceri omului de afaceri Ilie Niţă, că mai degrabă ar fi stat în concediu de paternitate! Referitor la diferenţele dintre veniturile realizate şi totalitatea activelor personale (peste 24 miliarde lei vechi regăsiţi în proprietăţi imobiliare), sau despre cum îşi va justifica averile viitorul demnitar Ilie Niţă, lăsăm ca Agenţia Naţională de Integritate să se autosesizeze şi să hotărască în privinţa acestui om de afaceri. Noi, vă spunem doar atât, dragi politicieni, „Împreună facem schimbarea şi la Suceava”, dar nu cu el!

Ilie Niţă, erori sau falsuri în declaraţii? Alo… A.N.I.?

La data de 20.07.2012, la circa o lună de la începerea mandatului de consilier județean, afaceristul Ilie Niță în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, depune declaraţia de avere şi declaraţia de interese. De asemenea, potrivit art. 74 din Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, mai depune la Consiliul Judeţean Suceava şi o declaraţie pe propria răspundere, privind interesele personale. Aici, observăm că proaspătul consilier judeţean Ilie Niţă, declară mincinos că deţine numai un număr de 190 părţi sociale în loc de 17.811 părţi sociale a 10 lei fiecare la societatea Nil-Construct SRL, iar la societatea Nil Design SRL se consideră asociat cu doar cu 90% în loc de 95%, cât arată realitatea. De asemenea, nu se consideră membru al niciunui partid politic şi nici vicepreşedinte a organizaţiei Partidului Naţional Liberal, nedeclarându-şi apartenenţa sa politică, probabil, pentru a nu face de ruşine USL-ul. Un alt aspect interesant, este acela că, nu consideră a mai fi necesar să declare dacă are sau a avut vreun contract cu instituţiile statului român, deşi firmele sale, SC Nil-Construct SRL şi Nil Design SRL, efectuează lucrări de construcţii finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale. În declaraţia de interese personale depusă în conformitate cu Legea 393/2004, consilierul Ilie Niţă, nu-şi declară veniturile obţinute de la alte persoanele fizice sau juridice şi natura colaborării respective, nu-şi declară funcţiile deţinute în cadrul societăţilor comerciale a căror asociat majoritar este, dar nici nu doreşte a completa lista proprietăţilor deţinute pe raza unităţii administrativ-teritoriale din a cărei autoritate a administraţiei publice locale fac parte. Ilie Niţă, semnează aceste declaraţii ce constituie acte publice, şi conform Codului Penal răspunde pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor. Însă, până acum, nimeni nu s-a sesizat! Aşadar, consilierul judeţean Ilie Niţă semnează acte publice în bătaie de joc şi în afara legii, pentru documente ce-l privesc pe domnia sa, şi de aceea ne întrebăm, dacă cetăţenii acestui judeţ sunt de acord sau doresc, ca acest om de afaceri, să semneze şi să-şi asume responsabilitatea asupra unor acte publice pentru destinul judeţului Suceava. Probabil la această întrebare, ne vor răspunde cei ce l-au desemnat prin vot secret pe Ilie Niţă candidat din partea PNL Suceava. Dragi politicieni, „Împreună facem schimbarea şi la Suceava”, dar nu cu el!

Ilie Niţă, prin firmele deţinute, are obligaţii de plată colosale către Statul român

Consultând lista contribuabililor mici şi mijlocii care înregistrează obligaţii restante la bugetul de stat, chiar din timpul mandatului de consilier judeţean, constatăm că, omul de afaceri Ilie Niţă nu este un aşa de mare om de afaceri! Condiţia de bază pentru un manager de succes este să-ţi plăteşti salariaţii, să-ţi plăteşti impozitele la stat, să-ţi plăteşti furnizorii, şi abia apoi să începi să te gândeşti la propriul buzunar. Modelul omului de afaceri Ilie Niţă, este în afara tiparului de „om de afaceri”, iar în timp ce acesta se plimbă cu un autovehicul de teren şi stă într-o casă de lux, salariaţii domniei sale nu au plătite contribuţiile la bugetul de stat, deoarece firmele manageriate de el au restanţe uriaşe, pentru care ANAF a început procedura de executare silită. Astfel,  încă de la 30.09.2012, SC Nil-Construct SRL figura cu suma de 388.202 lei, aproape 4 miliarde de lei vechi datorii la bugetul de stat, cu un impozit pe profit datorat de 663 milioane lei vechi şi un TVA de plată de peste 1,12 miliarde lei. Chiar şi nou înfiinţata SC Nil Design SRL, la aceeaşi dată, avea datorii la impozitul pe venit din salarii precum şi la impozitul pe profit. Să fie oare de aici sumele de bani care se regăsesc în valoarea imensă a proprietăţilor deţinute, în nume personal, de consilierul judeţean Ilie Niţă? Dragi politicieni, „Împreună facem schimbarea şi la Suceava”, dar nu cu el!

Ilie Niță dator și la Consiliul Județean Suceava cu peste 1 miliard de lei vechi

Urmare a controlului Curții de Conturi Suceava ce s-a realizat la finele anului 2012 la Consiliul Județean Suceava, precum și la unitățile subordonate, s-au constatat nereguli grosolane făcute de firma SC Nil-Construct SRL ce a efectuat lucrări de construcții și reparații în bătaie de joc, la prețuri umflate, nerespectând preţurile din oferta financiară pentru anumite articole din deviz cuprinse în situaţiile de lucrări, făcând lucrări suplimentare pentru aceleaşi categorii de lucrări, iar patronul Ilie Niță încasând sume de bani în mod nelegal. Spre exemplu, pentru un obiectiv de investiții intitulat „corp clădire nou cu sală de sport şi ateliere” realizat la Şcoala specială cu clasele I-VIII „Sf. Stelian” din Rădăuţi, firma SC Nil Design SRL a încasat fără a avea o relaţie contractuală cu ordonatorul terţiar de credite suma nelegală de 111.944,77 lei ce reprezintă lucrări de arhitectură. De asemenea, s-au găsit contracte de cesiune de 313.999,2 lei între firmele SC Nil-Construct şi SC Nil Design, ordine de plată în care beneficiarul lucrării era SC Nil-Construct SRL , iar în realitate contul aparţinea firmei SC Nil Design SRL, firma nou înfiinţată şi curată a afaceristului sucevean. Aceste inginerii financiare ale omul de afaceri Ilie Niţă, cu purtatul banilor dintr-o firmă în alta, erau făcute tocmai pentru ca Administraţia Finanţelor Publice să nu recupereze niciodată datoriile la bugetul de stat, iar furnizorii de materii prime erau purtaţi cu vorba, neachitându-li-se facturile sub pretextul neîncasării banilor. Pentru episodul din 2011 când un executor judecătoresc a descins la locuinţa lui Ilie Niţă împreună cu doi jandarmi pentru a pune în aplicare o hotărâre judecătorească ce avea în vedere recuperarea unui debit de 27.000 lei de către proprietarul SC Instactual SRL de la omul de afaceri, Ilie Niţă s-a folosit de acelaşi pretext: „Aşa se întâmplă când lucrezi pentru unităţi bugetare. Eu nu am primit banii şi nu am avut de unde să-i dau mai departe. Când voi avea bani, am să plătesc şi acele materiale pe care le-am luat.” Parţial adevărat, am putea zice, numai că banii erau în altă firmă. Minciunile şi ţepele în mediul de afaceri te discrediteză, iar lucrările prost efectuate l-au dus treptat pe omul de afaceri Ilie Niţă de la cifre de afaceri de ordinul miliardelor de lei la doar câteva sute de lei. Pierzându-şi credibilitatea, portofoliul de clienţi şi salariaţii, Ilie Niţă îşi joacă acum ultima carte, cartea politicii la vârf, pe spinarea noastră, a sucevenilor.

Oricine altcineva ar fi fost propus de PNL, Cristina Teodorovici, Brînduşel Nichitean sau Raul Rotaru … lucrurile ar fi fost mai sigure pentru viitorul Sucevei, cât despre cum a condus Ilie Niţă destinele judeţului Suceava din funcţia de vicepreşedinte, nu vrem să aflăm niciodată … de aceea, dragi politicieni, „Împreună facem schimbarea şi la Suceava”, dar nu cu el!

În materialul prezentat s-au folosit informaţii din surse publice.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.