Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi un cod portocaliu de vijelii puternice şi ploi torenţiale, valabil în 18 judeţe din nordul, estul şi centrul ţării până miercuri dimineaţa.

Judeţele aflate sub Cod portocaliu sunt: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Mureş, Harghita, Neamţ, Iaşi, Sibiu, Alba şi Braşov, iar parţial: Cluj, Bacău, Covasna, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Hunedoara.

Conform ANM, în intervalul 17 august, ora 14:00 – 18 august, ora 5:00, în Transilvania, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi la munte, vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 70 – 90 km/h, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 30 – 40 litri/mp şi izolat 50 – 60 litri/mp.

Începând cu ora 10:00 a intrat în vigoare un Cod galben de fenomene similare, valabil până miercuri, la ora 10:00, în regiunile vestice şi nord-vestice.

Astfel, în intervalul menţionat vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin intensificări ale vântului cu viteze de 50 – 60 km/h, pe alocuri vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină.

Aceste fenomene se vor semnala pe parcursul zilei de marţi (17 august) în regiunile vestice şi nord-vestice, unde vor fi mai ales intensificări ale vântului, iar în seara şi noaptea de marţi spre miercuri (17/18 august) îndeosebi în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei şi local în Oltenia. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 litri/mp.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.