Liderul nord-coreean Kim Jong Un a promis să accelereze dezvoltarea armelor nucleare și a amenințat că le va folosi contra țărilor rivale, dacă va fi provocat.
Acesta a făcut afirmațiile într-un discurs ținut la o paradă militară de prezentare a rachetelor balistice pe care Coreea de Nord le deține. Parada fastuoasă a marcat cea de-a 90-a aniversare a armatei Coreei de Nord – piesa de rezistență a regimului autoritar impus de dinastia Kim.
Armele prezentate la paradă au inclus o rachetă hipersonică pe care Coreea de Nord a testat-o pentru prima dată în 2021. Dar și un nou tip de rachetă balistică proiectată să fie lansată de pe submarine, o tactică pe care Coreea de Nord o pregăteşte de ani de zile. Manifestațiile cu salve și artificii au fost organizate în contextul în care Coreea de Nord este profund afectată economic de pandemie, relatează observatornews.ro.
Lasa un raspuns