După audierea de la Parchetul General, fosta șefă a DNA a făcut o serie de precizări referitoare la acuzațiile care i se aduc. 

Concret, întrebată dacă îi va fi afectată candidatura la Parchetul European, Laura Codruța Kovesi a afirmat: ”Cu siguranță îmi va fi afectată candidatura la Parchetul European”.

De altfel, fosta șefă DNA  își susține nevinovăția și a precizat că va merge la audierile din PE.

”Mă voi prezenta în Parlamentul European, până atunci mai sunt niște etape de parcurs de către candidați, le voi parcurge. Nu am comis niciodată fapte penale, acuzațiile pe care le-am văzut în spațiul public făcute de un inculpat dintr-un dosar al DNA sunt pure fabulații, am luat la cunoștință de  această învinuire, pot să vă aduc la cunoștință următoarele: Nu am avut niciun fel de atribuții legate de extrădarea condamnatului Popa Nicolae, nu am exercitat niciun act abuziv în legătură cu extrădarea pentru că nici nu aveam aceste atribuții, de extrădare s-a ocupat  Poliția Română și Ministerul Justiției” a declarat Laura Codruța Kovesi.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.