După ce lucrările de la pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc au fost deblocate, orașul de la poalele Rarăului continuă să se dezvolte.

Astfel, pe lângă activitățile cultural- artistice care au loc săptămânal aici, astăzi putem vorbi și despre investiții importante pe care primarul de aici, Mihăiță Negură, le tratează cu maximă seriozitate.

Un centru de agrement, dotat la standarde europene, este investiția de care câmpulungenii se vor putea bucura în curând.

„Săptămâna viitoare voi preda Companiei Naționale de Investiții stadionul nostru, care are o suprafață de 3,5 ha, pentru a fi modernizat și pentru a se construi aici un centru de agrement sportiv. Va fi o investiție care se va plia foarte bine, alături de pârtia de schi de pe Rarău și de celelalte investiții din orașul nostru”, a declarat primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură.

 

Gheorghe Flutur: „Omul acesta a înțeles foarte bine prioritățile”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că în ultimii ani s-au pierdut multe investiții din cauză că municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost neglijat de mai marii județului.

„ Este un proiect mare, de peste 5 milioane de euro, care va scoate Câmpulungul din zona de umbră, pentru că a fost tăiat de la investiții în ultimii ani. Îl felicit pe Mihăiță Negură și îi voi fi alături în orice zi pentru tot ce are de făcut”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

 

Comentarii Facebook

One Response

  1. Mihai ciuc

    Felicitari domnule primar Mihaita Negura.se pare ca mitul pirtiei Cimpulungene devine pina la urma realitate.cred ca mai degraba de o centura rutiera adevarata aveam nevoie,care sa dea posibilitate traficului greu sa ocoleasca orasul.dar si aceasta investitie e bine venita.Doamne ajuta.

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.