Comportându-se suveran, discreționar, dar și conform unei posibile fișe medicale de pacient atins de schizofrenie paranoidă aflat la apogeul unei crize identitare sifilitice, de-acum renumitul domn Gâză Dragușanul reproduce texte ale unor documente oficiale, adrese care au circulat între câteva entități ale statului român și care, cum-necum, au ajuns pe mâna sa, a lui Gâză, ca să aibe dumnealui scuipat la furcă și venin la limba sa despicată.
Altfel, nu se explică cum unul dintre aceste documente care nu aveau ce cauta pe gazeta de perete wwc.dragusanul.ro a infractorilor din clanul Drăgușanul are în partea sa de sus ștampila de intrare de la Prefectura județului (de la „prefecta” Adomnicăi, rezultă din duioșiile vitei încălțate…) iar în partea de jos ștampila corespunzătoare de intrare a DJC Suceava.
Documentul este prezentat pe secțiuni care i se par impostorului sfertodoct Gâză Drăgușanul că l-ar favoriza, după logica sa primitivă și prolixă care l-a făcut să reproducă pe același perete de WC public replica domnului Varvaroi, cea cu „…domnu’ Ionică, da cine vă obligă pe dvs. să scrieți cărți?…”, episod ce reprezintă descrierea involuntară a unui simptom al suferinței de la etajul său ca o mansardă mucedă, părăsită, cea mai sus evocată…
Deci, atunci când zice (astăzi, 05 aprilie 2021…) așa:
„…şi să o ia de la capăt cu enormităţile la adresa mea…” …este obligatoriu să-l întrebi pe corupta cârtiță nesătulă, de încălzire, următoarele:
1. care sunt acele enormități, adică cele de până acum? Ar putea domnul Gâză Drăgușanul să le evoce, cum vrea el, după patentul de la cazul zicerilor lui Varvaroi, după maniera în care citează din el însuși sau din alții, numa’ să le spună, cumva, să le numească…
2. totuși, domnu’ Drăgușanul, măcar să fi mimat un obraz mai subțire, spre cele necesare, deoarece – aici nu există loc de întors – dvs. sunteți omul culturii de Neanderthal / Mereni, lepra cazonă, agentul ronin părăsit de organe ca o cârpă „fetidă” (v-am citat, ca să înțelegeți..) deci dvs. sunteți cel care crede a ști că ospicii=auspicii, că pertractare înseamnă „petrecere”, că I.L. Caragiale este unul și același cu fiii săi L.I.Caragiale și Mateiu Caragiale, despre care ați aflat de la noi, deoarece, în liceu, când se învață despre ei, vă aflați, cel mai probabil, la o instruire cu compunere și extemporal U.M.ed.it…
3. …că, în timp ce dați lecții despre pictorii și poeții Bucovinei, ați comis această capodoperă care este emblematică atât pentru nivelul dvs. de erudiție mimată dar și pentru stupiditatea politrucilor care v-au susținut sau v-au menținut pe aceeași funcție pe care vă aflați și azi, din diferite motive, evocate dar neepuizate, dar în primul rând pentru că vă sunt comilitoni și egali în suficiență!
Deci:
Atrag, respectuos, atenția că „acțiunea” se petrece pe o singură pagină de ”cultură”, pe același blog al kufurismului verbal și ideatic gâzist…
Iată și reprezentarea adevărului crud, în sucul propriu al bazelor de date bukoviniste cu care s-a intabulat cel mai mare și prost hoț (deci, infractor dovedit) din istoria Bucovinei, ce a îmbinat furăciunea, cu politica și mercenariatul jurnalistic pentru a deveni un dobitoc public arogant și agresiv:
Este una dintre capodoperele imposturii în „cultură”, un manifest emblematic al stării sale intelectuale, al subculturii cu derogare care îi procură dumnealui statutul dar și ceferticatele necesare pentru a-și ataca contestatarii, înhămând la același car de război al său atât pe gauleiter-ul Flutur dar și pe infatigabila fostă „prefectă”, madamme Adomnicăi, furnizorii săi predilecți de adrese și documente oficiale.
Sunt sute de astfel de dovezi ale puținătății sale, ale subculturii sale scrofuloase, puse în slujba buzunarului său și ale unui neisprăvit plod drogangiu (enormitatea este consacrată într-o hotărâre judecătorească definitivă…) însă, la un moment dat ți se face și lehamite dar și milă de un asemenea specimen ratat, bătrân, bolnav și hămesit de bani, om fără nici o meserie sau ocupație dobândite prin instruire școlară consacrată în acte de absolvire, întotdeuna numit, împins cu piciorul din spate cu cizme cazone trase duios în kúr, lipit cu scuipat și lubrifiat cu mucii din fasolea sa diurnă…
Sigur că există o întrebare firească, pe care nu am fomulat-o până acuma din decența septenatului de acasă, de la mama: de ce nu răspunde profesorul Aurel Buzincu la asemenea infecte atacuri, am fost curios până la punctul în care furia este vecină cu indignarea…
Însă răspunsul este și simplu și dezarmant – un funcționar public, un profesor universitar cu CV neafectat de artificii și zorzoane achiziționate ori prin dare cu jula ori de pe taraba vreunei pseudoșcoli „..de Sus” sau „..de Jos”, cu bacalaureatul luat la zi, cu martori, cu operă, nu se poate coborî până la nivelul unei asemenea otrepe confecționate la apelul de seară al vreunei UM, desființate, între timp, ca să răspundă la atacurile de pe pereții unui wwc public, intitulat dragusanul.ro.
Asta nu se poate și pentru că, intrând în discuție publică cu un asemenea specimen, se produce și un fel de legitimare de interlocutor, așa cum căpușa sau limbricul sau lipitoarea ar putea invoca că au același buletin, locuiesc în aceeași casă, în aceeași urbe cu titularul parazitat…
Cât despre diferiții politruci care l-au păstrat, așa prost&bouleandru cum e, derogat și deraiat, ei au, desigur această libertate de a se purta la fel de discreționar ca prepusul lor, că de frică, că de IQ comparabil, că de erudiție dobândite la aceleași școli nefrecventate ori/și pe la școlile de partid sau cazone, asimilate…
Cam devreme ai pus, domnu’ Gâză Drăgusanul concluzii de pace de la bucurești&mereni, dupe cum vei vedea, câmpul e mare, gunoiul pe care îl furnizezi dumneata e la discreție, o să trecem peste chestiunea mirosului, că pute, cu masca de sezon…
Iar la politruci&asimilați nu le dorim decât sănătate și virtute, spor la bani și multe mute…
Bukowina, ca o divă
Și debilă și fictivă,
Fluturi-n expectativă
Să-i fure și din colivă…
Dar să nu uiți, Futuraș,
Că ei nu-s băieți de-oraș
Și să nu-ți măsoare harul,
Nu cu metrul, ci cu parul.Ei cu parul, noi cu lupa,
Să le măsurăm curajul
Și să le facem cubajul
La minte, la bani, cu kliupa!
Fiți cu ochii pe Noi, pentru că noi vi-i deschidem! ZDB Like AICI! Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu!
“unii citesc și adorm.
alții citesc și se trezesc…”
Începând cu 23 aprilie 2021 Ziarul Ducatu’ Bukowina va avea următoarele rubrici (text-imagini, audio-video, live):
1. File de poveste
2. Frumos de Bukowina
3. Bufonul / Cuconul nostru
4. Insultierte Bukowina
5. Impostura în actualitatea zilei
6. Bukowina lui Invers
Spoturile care vor intra în promovare până în acea zi de mare sărbătoare:
Spot promo 1 – Motivația
Spot promo 2 – rubrici ZDB
Spot promo 3 – pentru o Bucovină curată, fără Inverși (surpriză)
Redacția ZDB: Mugur Ciumică
Articol preluat din Ziarul Ducatul Bukowina. Citește mai mult pe … Click! ZDB
Multos parasitos
multos sau muchos ?
Acest câine de pradă oare latră de capul lui? Totusi cred ca nu ar trebui să iese din interesul haitei..
Chiar DA, omulețul este bolnav
NU SE MAI SATURA KRONKALAI ASTIA DE SUPT BANU STATULUI? CAND VOM AJUNGE OARE SA NE MANDRIM CU CEI CU FUNCTII LA STAT? DE CE RAMANE OARE PRINCIPALA SURSA DE CORUPTIE? ROMÂNIA E A NOASTRA NU A LOR CATIVA
IN AFARA DE ALA CEII MINISTRU CULTURI DIN SUCEAVA CINE SUNT CELALTI ?
Este unul dragusanul care-i va arunca în aer pe toți ceilalți. Pare-se că va da foc și la presa scrisă din Suceava. Totul pentru interesul și orgoliul său de preamărire în cultură.
NIȘTE DERBEDEI CONECTAȚI LA BANUL PUBLIC CU TOT CU FAMILIILE LOR
Intresting , more…
Fuck la mafia din Bucovina!
😡
Aveti un subiect și nu-l scăpați de loc. Ii faceti prea multă reclamă la acest plagiator. Mai schimbați subiectul
Eu unul sunt convins că Buzincu se simte dator lui Gâză pentru reclama pe care ăsta i-o face atacându-l, adică în timp ce Gâză dorește și crede că îl înjură! Măcar un pachet de țigări, acolo.
Nop, Gâză își face reclamă criticand aiurea și anexandu-si numele lângă a dir. Buzincu
Despre deslușirea și explicarea unei mârlănii,mergând in sensul invers al acelor de ceasornic …
Să observați,vă rog,că suavul Gâză alătură, insidios, cele 5 versuri obscene imaginii universitarului A.B.,mizând – cu o parșivenie de etnic rrom care incearca sa-ți vândă un castron de lemn cu titlu de marcă inregistrată („..ia-l,cocoană,că parcă-i dă bleau!…) – pe confuzia circumstanțială creată,pe amibiguitatea rezultată din necunoaștere dar și pe ipocrizia socială atât de dragă vulgului atins de același morb gâzist al mediocrității…
Insă versurile aparțin unui poet pe nume Mihai Gălățanu,om cu studii temeinice și cu talent recunoscut in lumea criticii literare,disputat,contestat,adulat,câtigător insă al pariului literar cu breasla cenzorilor și al vechililor de alfabet,cei cu 7 clase și liceu făcut la cramă…
„Acestui Mihail Gălățanu care a „dezvirginat” limba română se cuvine să-i recunoaștem doua calități: o expresivitate pe care nu am mai întâlnit-o de la Jurnalul de sex al lui Geo Bogza și o vitalitate menită a detabuiza limba. Bardul nostru are discursul fierbinte, lasciv. Salutăm robustul și minunatul lui talent” (Gheorghe Grigurcu, prefață la volumul „România cu prostii” a lui Mihail Gălățanu, Editura VINEA 2002).”
Ar insemna să intrăm in logica și mintea lui Gâză ca să discutăm in aceiași termeni,intr-un domeniu rezervat specialiștilor,criticilor literari,despre opera unui poet care nu are a se supune regulilor dobândite de către Gâză la apelul de seară de la cenaclul uzinelor Vulcan,astăzi și mâine,amin,și nici „Regulamentului MFA privind potcovirea cailor”,care se buchisește la orice UM,inclusiv la cele la care se invăța despre scrierea delațiunilor,in cursuri scurte, de câte 45 de zile….Versurile nu-i aparțin, deci,cum ar vrea el să se creadă,vreunei erezii a universitarului A.B. , ci domnului Mihai Gălățanu,poet român.
Insă ce-l frământă pre el,ce să mai observați dvs.,dacă aveți interes,fie el și minim?
In anii ’90,in această țară era un dezmăț de necomentat al tarabelor cu „cărți”,o lipsă de criterii,o confuzie a valorilor ,o ofensivă a scriitorilor de duzină care au descoperit,ca și Gâză,fisura din barajul unei democrații firave,permisive ,până la limita extremismului nonvalorii… Pe atunci, găseai etalate gunoaie precum „Mein Kamph”,cărțile legionare, „circulările” Căpitanului,opurile inceputului de mârlănie propagandist-literară ale lui Gâză&Asoc.,poeți și prozatori de balamuc,defulați,refulați,opere răsculative,prostime multă,soldați,dame,kraci…
Sistemul ieșit dintr-o secularizare a averilor comuniste,inclusiv a abstracțiunilor subversive ale acestuia,incă nu se organizase,incă nu se găsise substitutul pentru Consiliul Culturii și Educației Socialiste,Centrul Cultural Bucovina înca plutea,lipsit de contur,in levigatul minții unor cenzori încă nefinisați și cu locul pentru gheare încă nevindecat…Atunci au fost chemați de la oaste,de la curățarea closetelor cadrelor cu munci de răspundere, feciori de nădejde, făuriți ideologic la turnătoria-(in)formatoria de la uzinele Vulcan,li s-au procurat diplome de bacalaureat,atestate de despărțitori in silabe, apoi au fost plasați pe lângă CJ al PSD/PDL,inclusiv la Suceava…
Au mai fost chemați,cu strigături in slava veche&nouă (idisuda,Iwan,na guleai!) și alți cunoscători de gen,era ora praznicului de cca 60 de ani de la ingroparea speranței,de consolidare a imposturii și de promovare a jefuitorilor din linia a doua a Cominformului, revizuit și adaugit!
In acest moment propice au mai fost aduși cu pluta feluriți plutași de la apa Bașăului,li s-a turnat pe cap și in cap (de unde se auzea un zgomot suspect,ca de cutie golă in care aleargă câte un guzan…) esență de bukowinism identic natural,ca să asta,spre binele și propășirea „interesului național”,așa cum era văzut el de prin sufrageriile unor generali de patru stele/de izmene și obiele/și vipușcă la chiloți/să ne pupe-n kur pă toți ! (nici nu mă ostenesc să-l numesc aici pe făuritorul de cadre de nădejede ale politicii actuale,pe regulatorul interesului național și procuror de titluri doctorale, ofițerul de intendență Gabriel Oprea,ca să nu jignesc sensibilitățile unor col.(r),foști sau actuali gauleiteri de județ,nupuitori de serviciu,alți dâmbi/dâmburi…)
Căci iată care era regretul domnului Gâză,ca să vă liniștiți,să vă scadă încrâncenarea,deci:
„…antologie pe care, desigur, aş fi interzis-o ca fiind prost concepută (dovadă: nu au mai existat şi alte volume), dacă aş fi avut vreun cuvânt de spus…”
…că nu avea el depline puteri ca să cenzureze/interzică antologii,avea numai un drept de pupare în kur a stăpânilor și de drenare a banilor,intr-o procedură mai sofisticată in de-acum născuta entitate care dădea OK-ul cultural,atât din punct de vedere cât și…
Insă esența comunicării gâzale (am ezitat să scriu „gâziste”…) este aceasta,fraților,vericine veți fi voi,lăcuitori ai plaiurilor sucevene!
Căci:
„..Mulţi universitari suceveni şi ieşeni au publicat cărţi finanţate de Centrul Cultural “Bucovina”. Numai Buzincu nu, pentru că nu a avut cartea scrisă, pe care s-o propună la finanţare. Fără îndoială, dacă n-ar fi înnodat la condei, ar izbuti un salt uriaş în promovarea patriotismului şi a literaturii novatoare…”
Adecă,dacă ar fi fost cuminte și ar fi păpat tot,Mecena cu procură și derogare al CJ al PSD/PNL l-ar fi miluit,mă-nțelegi ,cu oleacă de bani,colea,că doar au mai fost,ieșeni, suceveni…Insă cum să-l plătească Gâză pe acest răsculătiv pe care el,agentul, când roșu când orange și tot timpul pe un fond maron,il bănuie de micționare contra vântului celest al sistemului pe care el îl reprezintă? El,Gâză,arendaș cu un număr de clase de școală care l-ar îndreptăți in ziua de azi,anul de la Dumnezeu lăsat 2021,mileniul trei,să beneficieze din plin de pensia de portar și lustruitor de ghete,limbist,la cabinetul col(r)Flutur…
Dar dacă n-a fost și nu este cuminte,dacă l-a făcut de kakao pre el,geniul coy-paste ot Mereni,arendaș bukowinean,răzeș de internet,cum,dragilor,cum,dacă nu le-a pupat mânat mâna precum ei kurul seniorilor,cum să-i editeze el cărți pe care nici nu le-a văzut și prin urmare nici nu le are deorece cartea este atunci când spune el, nu când iese,de capul ei și al autorului, prin te miri ce editură?
V-ați prins?
Această tehnică ,aparent infailibilă,prin care un mărunt guzan de partid și de stat,crescut în epoca de aur și umflat cu pompa lui Dumitru in epoka de kkt a capitalismului flatulent sucevean,excelează prin alăturare și colaționare manipulatorie a unor fapte,imagini,abstracțiuni,pentru a se ajunge la concluzii de o anumită factură,spre demonizarea dușmanilor personali dar și de entitate care nu poate fi numită, pentru că nu are statut, nici legal,nici moral… A mai folosit-o,de exemplu,pentru demonizarea IPS Pimen,pe care l-a acuzat efectiv de crimă,speculând un context ambiguu dintr-o pagină confuză a unui autor care,câteva pagini mai încolo,devoalează intregul context istoric,cu detalii care nu numai că il exonerează pe Pimen de orice răspundere dar îi recunosc merite reale,exact opusul acuzațiilor sale… Numai că agentul cultural ,guzanul de influență Gâză,știa precis valoarea invectivei,cunoaște limitările condiției de inalt prelat, care nu s-ar coborî și nici nu poate să o facă ca să răspundă unor acuzații infame,pe pereții unui wwc jegos…
Marele conspirator,marele scuipător,marele improșkator de materiale reziduale kufuriste,fi-ar el vreo capodoperă, cu cinism all inclusive, a serviciilor,fie ele locale sau de peste gard?
Nici vorbă,este doar o aberație a lor,un reziduu mnezic al unor politruci neisprăviți care s-au jucat cu focul in dozarea efectelor colaterale ale unor operațiuni lipsite de valoare și consistență,intr-un domeniu sensibil și vitregit – cel cultural…Si pe care unul dintre ei a crezut că poate să-l plătească cu un fel de monedă virtuală,comincoin,pe când hămesitul impostor avea o foame moleculară de lei , altul a crezut că-i va stinge insațietatea cu o feudă pe care i-a incredințat-o ca pe-o rentă viageră…
Nu intotdeuna insă pensionarii evadați de la asezămintele de la Sasca&Asimilatele pot fi reincazarmați la fel de ușor precum au fost când li s-a incredințat briciul,ca la maimuțe,fie că vor,fie că nu vor,beneficiarii serviiiclor sale vor deconta succesurile la momentul potrivit,când le va fi lumea mai dragă,pe la alegeri,pe la stuchitul mâțelor…
Când vrei să faci din gâză leu,
Jucându-te de-a Dumnezeu,
Se-ntâmplă,e ceva banal,
Să te trezești cu un șacal!
Tare-i rău, dar e și bine,
Vai de voi, vai și de mine –
Gâză e judecătorul,
El și legea, el poporul.
Dar și ce e deplorabil
Este biodegradabil.
„să vină primăvara-n Bucovina”,de Gâză
https://dragusanul.ro/sa-vina-primavara-n-bucovina/
„…și fiindcă mi-era sete să trăiesc
m-am oferit cuvintelor drept strajă…”
Tataie,cam dormi în post,pe bani buni! Că trec cuvintele pe lângă tine ca vântu’ prin șură,nu le cunoști,nu le recunoști,le incurci,le amesteci… Nu produc efecte,șuieră ,plesnesc,bubuie pe lângă straja ta de kkt,de hodorog ținut pe post de sperietoare de silabe,in lanul de secară…
Insă,rufeturi 1,iaca:
Se furișa pe vârfuri printre blocuri
Incât eu am crezut că-i Andi-n iarbă
Umblând cu limba scoasă,ca să soarbă
Ieftine prafuri ,ascunse în tocuri…
Și-atâtea umbre il urmau sub vreme
Bolborosind nebune imprecații
Ieșind din subteranele acestei nații
Că l-am crezut drogat cu anateme.
In tufele ce se scremeau a vrajă
Prin universul nostru merenesc
(Că nu voiam nici s-o mierlesc)
M-am oferit la CCB drept strajă,
Cu derogare,bineînțeles,să vă păzesc,
Să slobozesc veninul nuclear ,lumina
Să v-o sting ,după desene animate,
Ca să dormiți,să așteptați,sus,la Cetate,
Să vină primăvara noastră-n Bucovina!
În metru și stil aferent:
…scurma atât de trist un Gâză lângă bloc
încât mi s-apărut că-n mod discret
ar căuta o toaletă generoasă de bufet
cuprins fiind dumnealui de-amoc
și-atâția impostori se-nghesuiau
bolborosind pe limba lor neroadă
încât o greblă veche a sărit din coadă
semn că străbunii nu-l mai suportau…
…Iar cerul se făcuse ,la apus,trandafiriu
Iar gauleiterul mai pirpiriu
Si chiar si G. era mai gingirliu
Era mai șiret de pantof,dar tot kusurgiu!
O să zicem cine e G. un pic mai târziu…
Titlu: Bukowina sahariană. Silvicultori ce trebuie condamnați definitiv, la impostură.
Subtitlu: Obrejii din Serviciul Public Comunitar al Pădurilor
https://www.facebook.com/100211788834425/posts/115348750654062/
Articolul de azi!
Era necesar un articol despre Codrii Seculari de la Slatioara, un unicat al Europei. Trebuie ajuns si acolo… e frumos. Cu mulțumiri deocamdată pentru idee
Intrăm în probe, la vedere, cu site-ul departamentului de investigații DI-ZDB
https://ducatulbukowina.ro/
Că tot vine primăvara în Bucovina, intrăm în probe și cu canalul YTB
https://youtube.com/channel/UCvVOqFcoOnmbd2eV-CpGa9Q
Pagina de Facebook
https://www.facebook.com/ZDBsv/ înființată pe 20 martie a ajuns în 7 aprilie (în aprox. 2 saptamani) la 1.094 aprecieri de pagină (urmăritori PERMANENȚI) și la o audiență de impact-interacțiune, cumulată pe toate articolele, de cca. 52.000 persoane , atenție! ,toți fiind din Bucovina (mai exact de pe o rază de 70km în jurul loc. Stulpicani-Slatioara, având vârsta de 30-65+ ,adică electorat matur).
Nu ne intereseaza ,deocamdată ,tinerii USR-BRC și nici zecile de mii de k de urmăritori din RO&Univers, ci strict cetățenii localizați GPS în Bukowina și imprejurimi. La circa 1.000 selectați, cu bucata, în 2 săptămâni de muncă, să facem calculul până în 2024 luna mai-iunie 😁 Surprizele vor fi frumoase la stuchitu’ mâțelor…, dar și până atunci… Avem multe planuri, anchete, linii de muncă ,chiar ne gândim la un proiect european ptr dezvoltarea ZDB (echipamente, sediu, etc).
Pentru alte detalii, recomandăm impostorilor care încă nu-i cunosc pe Mugur Ciumică și Mircea Bardea să folosească, în justie – instanțe și pachete- , informațiile de la acest link: https://www.rotld.ro/whois/ pentru a verifica proprietarii ZDB și administratorul&firma deținătoare.
Pentru actualizarea, în justiție, a informațiilor din capurile seci și pătrate ale impostorilor care ne citesc și ne studiază temeinic,…..o sursă credibilă, oficială, respectiv:
Iaca… http://www.cjsuceava.ro/index.php/ro/declaratii-de-avere
Vezi doc. nr. 3 din 05.03.2021
https://romania.europalibera.org/a/angaja%C8%9Bii-din-sursa-externa-ai-mae-scutiti-de-concursuri-pana-anul-viitor/30731966.html
Citu-i mic
No’ ghini hai…
https://www.fanatik.ro/angajarile-la-stat-prin-detasare-din-mediul-privat-reluate-motivul-bugetarii-nu-se-pricep-la-fonduri-europene-19453609
Treacă Ș’un buhai…
Recomandăm răsfoirea Revistei române de studii de intelligence. Chiar există așa ceva, dar nu-i ajută pe impostorii culturnici și nici pe cei de la potcovit caii sau cercetat cum se potcovesc mârțoagele…
👍
Suces! Me plachi di voii
@maestrul Orbovanu,pentru inspirata strofă care incepe cu:
…scurma atât de trist un Gâză lângă bloc
încât mi s-apărut că-n mod discret
ar căuta o toaletă generoasă de bufet
cuprins fiind dumnealui de-amoc…
Pentru toată strofa,deci,inchinare in stil gâzist,cu centimetrul nostru:
…Pentru că el,G.,găsise, f.f.* discret,
Abandonate într-o șură de pe internet,
Dovezile că Bukowina ,in urma unui zaiafet*,
Dobândise un statut concret,
Încheia păci,după războaie mergea la bufet,
Mergea la poștă și ridica câte un colet,
Ca subiect de drept international public,net,
Făcea de toate,de la Roman al II-lea incoace,helbet!
Dupe cum domnul G. a notat, scrofulos, în caiet
Si deloc dumnealui nu s-a muiet*
Puternic în suflet ca ardeleanul,care și-a prins,concret ,
Un koi, în scaunul de la cinematograf,și,deoarece era un secret
De stat și de partid,doar nu era să se dea de gol ,ca un proclet,
Răcnind după ajutor,ca un oarecare poet,
Sau derutat,ca primarul din Târgul de Floci,desuet,
Ce-și pierduse lentilele de contact și nu mai avea nici un set,
Să se poată bate cu turcii și cu orice alt agresor ,complet,
In cunoștință de cauză, ca un atlet,
Iară nu ca orice chior care halea șerbet,
Fără nici o rușine,precum un vulgar cu studii superioare estet,
Ca să n-o mai lungim,cum am zis,la-nceput ,
Ca pafletard,deci ca unul care scrie câte un pamflet
Dar am uitat de unde am plecat,desuet,
Insă vă dedic ,maestre Orbovanu,acest menuet,
Ca pe niște instrucțiuni lirice,la pachet…
Nota de la pafletard M.C.
Unde domnul G. pune acest semn,anume*,să se știe,iarăși,că:
1. f.f. se citește „fefe”,ezact așa cum vă spun!
2. zaiafet,adecă pertractare,petrecere,cum ar fi… Dovezi la Strabon,la Hegel și la Sorin Filip,după ce depune noul jurământ,ca manager al CCB al CJ al PDL.
3. muiet – nu confundați cu alt verb sau cu vreun substantiv sezonier!
4. unde nu biruiți,mergeți la Churchward, Albert, The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, p. 45! Daca nu știți englezește,nici cu litere englezești,nici cu buchii,incercați o translatare cu Google translate. Adeseori iese,cum imi iese și mie,adică Google știe,oricum,mai multe limbi streine ca noi,din multe m-a scos.