S-au scris multe despre Bucovina și încă se vor scrie pentru că acest ținut binecuvântat îți oferă, în fiecare zi, câte un motiv să mulțumești Cerului că a hărăzit să te naști pe așa pământ sfânt, roditor și bun. 

Ați spune că cel mai mare dar sunt oamenii de aici, însă uneori Bucovina te face să înțelegi că aceștia  au avut mereu niște prieteni de nădejede: animalele care i-au ajutat la munca câmpului, le-au ușurat povara lucrurilor și le-au fost fidele până la ultima suflare.

Mai mult decât atât, unele dintre ele au făcut istorie. La propriu. Au fost sprijin, stâlp și luptător. Au fost și sunt binecuvântare. 

Calul huțul,  singură rasă de cai despre care putem spune că este 100% autohtonă, originală şi tipică doar nouă a supraviețuit până astăzi pe meleagurile noastre şi se numără cu mândrie printre cele mai vechi şi mai rare rase de cai din întreaga lume.

Caii huţuli au reuşit să supravieţuiască până în zilele noastre cu ajutorul şi dragostea unui mic număr de oameni inimoşi, oameni cărora le datorăm, fără doar şi poate, faptul că România are propria ei rasă de cai, unică şi incomparabilă!

 Într-un ținut deopotrivă de poveste şi sălbatic încă, aşa cum l-a lăsat Dumnezeu, poți să descoperi o nouă minune: Herghelia de la Lucina

 

Bucovina adăposteşte încă numeroase comori şi minuni. Una dintre ele este fără îndoială, Herghelia de la Lucina.  

Deoarece erau o rasă deosebit de rezistentă la efort şi boli, precum şi nepretenţioasă, caii de munte şi de muncă ai bucovinenilor au atras imediat atenţia autorităţilor austriece încă de când acestea au ocupat Bucovina istorică. Austriecii voiau cai pentru transport şi luptă, caii huţuli reprezentând cea mai bună rasă disponibilă în imperiul lor pentru aceste îndeletniciri. Acesta a fost şi motivul pentru care austriecii au înfiinţat în anul 1788 centrul de selecţie şi creştere al cailor huţuli de la Lucina.

În anul 1807, s-au construit adăposturi pentru tineret, acesta fiind însă distruse de incendiul din anuol 1813. În anul 1817, s-au construit iarăşi la Lucina un număr de patru grajduri spaţionase pentru herghelie, un grajd pentru caii de muncă şi locuinţe pentru personalul îngrijitor. S-au făcut ulterior lucrări de ameneajare a păşunilor, drenare a mlaştinilor, iar între anii 1846-1847, o unitate militară de pionieri a construit primul drum care a făcut legătura între herghelia Lucina şi comuna Moldova Suliţa, pe valea Luncavei.

În anul 1856 intră în scenă primul salvator al rasei, este vorba de colonelul austriac Martin von Hermann, care conştient de calităţile rasei, face un lobby eficient cailor huţuli în faţa superiorilor săi. Odată descoperiţi de armata austriacă, caii huşuli fac istorie la propriu şi la figurat, fiind foarte apreciat în special de companiile de mitraliori, datorită abilităţilor excepţionale de a se strecura pe potecile înguste şi abrupte de munte, pe marginea prăpăstiilor, dar şi datorită faptului că putea duce o încărăcătură deosebit de grea în spinare, nefiind o rasă pretenţioasă la hrănire.

Cu alte cuvinte, de la înfiinţarea ei şi până în anul 1914, herghelia de la Lucina a aparţinut Imperiului Austro-Ungar, împreună cu herghelia de la Rădăuţi. Un punct important în istoria rasei a fost marcat în anul 1877, când herghelia a cumpărat  de la populaţia din zonă un număr de zece iepe pure, plus armăsarul Ştirbu, achiziţionat din cătunul omonim. Efectivul matcă a crescut considerabil, aşa că în anul 1891, existau la Lucina 71 de cai huţuli. Însă în luna august a anului 1914, din cauza războioului, austriecii au evacuat herghelia de la Lucina în Austria.

Doar că la terminarea războiului, statul român a fost invitat la ultima licitaţie organizată de austrieci la Viena, de unde reprezentaţii României Mari au cumpărtat o parte din materialul de reproducţie al hergheliei Rădăuţi, printre care şi un număr de 150 de armăsari şi iepe de reproducţie proveniţi de la Lucina. A urmat apoi o perioadă de organizare a hergheliilor de la Rădăuşi şi Lucina, până în anul 1922, când nucleul de bază al rasei huţul era compus din 25 de iepe reproducătoare. Însă izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial a dat o lovitură gravă rasei.

Pe data de 10 martie 1844, efectivul hergheliei a fost evacuat la Sâmbăta de Jos, la poalele Munţilor Făgăraş. În timpul luptelor care s-au dat pe teritoriul acestei herghelii au ars toate grajdurile. Odată cu anul 1948, herghelia a fost mutată înapoi la Lucina unde s-au construit noi grajduri şi dependinţe proprii. Doi ani mai târziu, toate contrucţiile au fost terminate şi herghelia avea condiţii corespunzătoare pentru selecţie, cu grajduri igienice, drumuri pietruite, sursă proprie de electricitate şi legături telefonice.

În scopul prezervării rasei, pasionaţii din cadrul acestei herghelii au înfiinţat în anul 1994 Federaţia Internaţională a Huţulului (FIF). Până în anul 1990, herghelia Lucina a fost în administrarea Centrului Republican de Creştere şi Calificare a Cabalinelor de Rasă, după care a trecut, din punct de vedere adminstrativ la R.A. Cai de Rasă S.A. care din anul 2000 a devenit S.N. Cai de Rasă S.A.

Din toamna anului 2002 până în prezent herghelia Lucina până trece sub administraţia Direcţiei Silvice Suceava, din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

 

HAI ÎN BUCOVINA!

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.