Folosind cu îndemânare un sistem de tip bielă-manivelă care transformă voința cetățenilor în voința câtorva oameni, în Parlamentul României, de la origini și până în ziua de azi, mai bine de 400 de nume par să aibă abonament la fotoliile în care se doarme atât de bine. Excepțiile, câte sunt, există pentru că unii s-au mutat în loc cu verdeață, alții au fost prinși cu mâna în buzunarele statului și câteva tinere speranțe feminine s-au măritat, schimbându-și numele. Cum se face că, deși nu câștigă în alegerile nici unui colegiu, sunt mereu câștigători ai unui loc în Parlament, e foarte simplu, mecanismul se numește redistribuire.
Aparent democratic, acest sistem este o metodă sigură de a pune la conducerea destinelor României aceiași oameni obedienți și cointeresați în prelungirea acestei stări de lucruri în care cetățenii nu aleg de fapt persoane, ci niște liste. Dacă poți trage la răspundere un parlamentar sau un senator pentru că nu te reprezintă, este imposibil să tragi la răspundere o listă, indiferent dacă e scrisă de mână sau tipărită, mai ales atunci când numele care a fost penalizat de votanți apare luminos în Parlament pentru că se afla pe lista partidului său, pe unul din locurile eligibile căpătate după redistribuire. Sistemul prin care cadrilul sobolilor și-a asigurat rotația cadrelor a necesitat mai multe alegeri ca și mărirea numărului de participanți, datorat în bună parte și creșterii numărului acelora care necesitau imunitate în fața legii.
Într-un discurs intens mediatizat, fostul Premier Victor Ponta se lăuda cu cele șase milioane de locuri de muncă înregistrate, la care guvernarea sa a reușit să readucă populația României, uitând să menționeze că acest nivel a fost atins prin multiplicarea numărului de bugetari. Statul este un parazit care nu numai că se hrănește cu tot ce prinde, dar se tot mărește prin intermediul a noi și noi controlori, prin mărirea numărului de diverși polițiști, jandarmi și funcționari. La o populație de 18 milioane de locuitori, dacă scădem cei 60% copii și bătrâni, cele șase milioane cu care se laudă Victor Ponta par minime, dar realitatea este că numai maximum două milioane de oameni țin în cârcă tot eșafodajul complicat al socialismului cu față umană pe care PSD-ul îl practică cu succes de 25 de ani.
Că oamenii sunt și ei de vină pentru continua acceptare a răului mai mic, pentru siguranța relativă a muncii la stat și convingerea continuă că au drepturi în pofida faptului că toate drepturile lor se dovedesc mereu stânguri, nu e mai puțin adevărat, dar atâta vreme cât cineva le va promite un pod peste râul pe care nu-l au, mașinăria va continua să funcționeze.
Lasa un raspuns