La 13.09.2019 , orele 19:53, Poliția Orașului Milișăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că niște persoane comit braconaj piscicol cu telescoape prevăzute cu ecrane. Echipajul s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care a observat trei persoane care traversau râul Suceava spre malul dinspre sat Gară.
Polițiștii au plecat în urmărirea celor trei persoane, împreună cu apelantul traversând pe jos râul Suceava, fiind într-o zonă izolată, cu teren accidentat, afară fiind întuneric, nefiind iluminat public în zonă.
La circa 150 metri de râu a fost identificat un tânăr de 19 ani din Milișăuți care se ascundea, având lângă el la circa o distanță de trei metri de el un sac de rafie de culoare roșie, în care se aflau pești de specie scobar, cântărind în total aproximativ cinci kg.
Tot în apropierea acestuia, într-un arbust, a fost identificată o undiță telescopică având atașată o plasă monofilament tip ecran.
Peștii găsiți au fost aruncați în râul Suceava deoarece o parte dintre ei dădeau semne vitale iar undița cu plasa monofilament a fost ridicată în vederea confiscării, în baza unei dovezi de ridicare.
Celelalte două persoane nu au fost prinse întrucât aceștia fiind din zonă și cunoscând terenul au reușit să scape.
Ulterior pe parcursul efectuării cercetărilor vor fi identificate și celelalte două persoane care au participat la braconaj piscicol în vederea tragerii la răspundere penală.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „producerea, importul, deținerea…sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament” , urmând a se da soluție procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Lasa un raspuns