Ziua de 1 Decembrie a fost organizată exemplar în comuna suceveană Râșca. Aici, edilul localității, Ionuț Andreica, și-a dorit ca totul să fie întocmai ca în orașele din județ: a adus militari care să defileze, a avut loc și o slujbă religioasă, au existat și cântece patriotice, însă a lipsit ce era mai important: oamenii.
Contactat telefonic și întrebat cum comentează faptul că numărul persoanelor în uniformă era aproape mai mare decât al localnicilor, primarul Andreica a recunoscut că acest fapt a creat și pentru el un sentiment de dezamăgire.
„Vă sesisez ironia, însă nu pot să va ascund că și eu am fost dezamăgit. Asta au considerat oamenii, asta au făcut…”, a spus edilul.
Întrebat unde au fost profesorii, consilierii locali, oamenii din echipa sa de la primărie, Andreica a răspuns că nu poate să justifice el absența pentru alte persoane.
„De la Primărie au fost doi colegi, din rândul consilierilor locali au fost doar 6 din 15, iar de la școală, e drept, au lipsit inclusiv cadrele didactice din comuna noastră. Nu aș vrea să puneți accent doar pe cine a lipsit, uitați, vă dau în schimb exemplul frumos al Grupului folcloric <<FLORI DE MĂR>>”, a mai declarat edilul.
Trebuie menționat că pentru oamenii din Râșca, pentru oficialitățile locale și pentru oricine ar fi dorit să ia parte la eveniment, Primăria a pregătit la Căminul Cultural și sarmale și colăcei și vin fiert, însă, cei cu care edilul face echipă au ales de data aceasta un nepotrivit și josnic sabotaj.
Așa-i Românul, până la urmă: îl chemi, nu vine… Nu-l chemi, de ce nu l-ai chemat …!
:catu flutur psd realocari primarii bugetul romaniei _ apar sume segments de spalare a bugetului romaniei_ rapport urgent ciuca in o ora pentru romania libera_ KGB spala bugetul romaniei _ to cia :
: aceste „alocari” nu prefigureaza in vot la presedinte.parlament.consilii judetene primari :