Cu doar câteva zile înainte să se împlinească 6 ani de la tragicul accident de schi în care a fost implicat Michael Schumacher, soția sa, Corinna, a oferit fanilor noi informaţii despre starea fostului pilot de Formula 1.

În perioada în care fanii se pregătesc să lanseze pagina online „KeepFightingMichael”, pe o reţea de socializare, Corinna Schumacher le-a transmis că „Lucrurile măreţe încep cu paşi mici. Mai multe particule mici pot forma un mozaic imens”.

„Împreună sunteţi mai puternici, exact la fel cum forţele combinate ale mişcării KeepFighting le dau curaj celorlalţi”, a adăugat ea, potrivit Mediafax care citează The Mirror.

Reiner Ferling, preşedintele clubului Kerpen al fanilor din Germania, a declarat că speră să îl vadă pe Schumacher din nou în public. „Ştim că Michael este pe mâini bune, că primeşte dragoste, siguranţă şi încredere. Michael se poate socoti norocos că are o familie atât de puternică în spatele lui. Ca fan club, îi vom oferi tot sprijinul posibil.”

Corrina Schumacher a declarat în trecut că este dorinţa soţului ei ca starea lui de sănătate să rămână ascunsă de ochii publicului. „Puteţi fi siguri că se află pe cele mai bune mâini şi că facem tot ce este uman posibil pentru a-l ajuta.”

 

 

 

Sursa: www.libertatea.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.