Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, anunță au fost demarate lucrările de constrruire a unui centru de tineret. Potrivit edilului, proiectul  integrat „Îmbunătățirea calității vieții în orașul Siret, județul Suceava” este finanțat prin fonduri europene și cuprinde mai multe obiective de investiții.
„Prin acest proiect se vor realiza mai multe obiective de investiții. Pe strada Mihai Teliman se construiește un centru de tineret care va avea în structură, la demisol, o sală multifuncțională pentru activități cu tinerii, la parter, o bibliotecă gândită sub forma unui open space cu o zonă pentru cărți, o zonă de lectură și o zonă cu calculatoare / multimedia și, la mansardă, o sală de capacitate mică ce va putea fi utilizată pentru activități culturale (lansări de carte, expoziții, etc.)”, a declarat primarul orașului Siret, Adrian Popoiu.
Tot în acest proiect, pe strada Castanilor, în zona azilului au fost demarate lucrările de construire a unei clădiri care va găzdui, la parter, un centru de zi pentru persoane vârstnice iar la etajele superioare 13 locuințe sociale.
Potrivit edilului, centrul de zi pentru persoane vârstnice are următoarea structură: sală de activități, sală pentru lectură, sală ergoterapie, birou consiliere, oficiu, magazii, centrală termică, grupuri sanitare (inclusiv grupuri sanitare adaptate persoanelor cu dizabilități). De altfel, în spatele clădirii va fi amenajat un spațiu verde unde se vor desfășura activități în aer liber.
„Centrul de zi pentru persoane vârstnice va fi un centru pentru socializare și de peterecere a timpului liber, centru tip club, care va putea fi utilizat de toate persoanele vârstnice din Siret”, a precizat edilul Popoiu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.