Miercuri, 11 mai 2022, începând cu ora 19:00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, va avea loc spectacolul monodramă şi teatru documentar „Să nu ne răzbunaţi”, al Companiei Culturale ARTelier, cu Silvia Răileanu. Realizat după o carte a monahului Moise, spectacolul vorbește despre suferinţele românilor deportaţi în Siberia. Preţul unui bilet la spectacolul de teatru este de 10 lei, cu excepţia studenţilor, elevilor şi pensionarilor, pentru care prețul este de 5 lei.

Spectacolul va fi urmat de o dezbatere cu publicul, avându-i ca invitaţi pe doamna Margareta Spînu-Cemîrtan, supravieţuitoare a gulagului,  şi pe domnul Liviu Dospinescu, profesor de studii teatrale şi culturale la Universitatea Laval, Canada. Doamna Margareta Spînu-Cemîrtan a scris și a editat mai multe cărți – „Lupii”, „Dragoste de porumbei”, „Siberia de acasă”, „Fiarele”, în care apar mărturii despre deportarea familiei sale și chinurile îndurate în Siberia, întoarcerea acasă și începuturile unei mereu noi vieţi.

În aceeaşi zi, începând cu ora 13:oo, la USV BookCafe, va avea loc evenimentul „O memorie vie a deportărilor” – prezentare de carte şi întâlnire cu doamna Margareta Spînu-Cemîrtan, moderată de domnul profesor Liviu Dospinescu. La acest eveniment, intrarea este liberă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.