Vasile Latiș a declarat, vineri, 21 februarie, că inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava au desfăşurat controale în mai multe hypermarketuri şi supermarketuri din judeţ, pentru a verifica dacă sunt produse din carne expirate, care au fost reetichetate şi ambalate la o fabrică din Braşov.

Au fost verificate 212 kg de produse “capete de salam” şi carne feliată, existente la vanzare în magazinele Selgros, Profi, Auchan, Real şi Metro, din municipiul Suceava, dar nu au fost constatat deficienţe asupra calităţii, modului de ambalare, depozitare şi etichetare.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a început de ieri seară, controale în marile magazine din toată ţara, după ce a fost găsit salam alterat în judeţul Timiş şi exista suspiciunea că ambalatorul a modificat data de expirare a produsului. Inspectorii de la ANPC au constatat că ambalajul nu era vidat corespunzător, iar în acest sens au fost  oprite de la comercializare 2.678 de kilograme din produsul respectiv de salam şi au fost date amenzi de 100.000 de lei.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.