Laura Cătălina Culipei, președinta Organizației Județene de Femei PNL Suceava, și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat.

Îmi voi depune candidatura pentru că am proiecte pe care vreau să le continui. Am și cu cine, am o echipă formată din niște doamne foarte inimoase și care mi se alătură mereu la aceste proiecte. Principalul obiectiv ca președintă a organizației de femei e să aduc cât mai multe femei alături de mine, alături de PNL și sper că voi reuși să fac acest lucru”, a declarat Laura Cătălina Culipei.

Președinta Organizației Județene de Femei PNL Suceava își dorește un procent cât mai mare de femei implicate în politică și în administrație, atât la nivel local cât și județean, chiar și național.
Îmi doresc să continui acest proiect și pe celelalte paliere sociale și să mă implic în diverse activități, în special în cele care vizează familia, copiii și mamele”, a conchis aceasta.
Laura Cătălina Culipei a fost aleasă președinte interimar al Organizației Județene de Femei PDL Suceava în anul 2012, iar în 2013 a fost reconfirmată în funcție.

Comentarii Facebook