Peste 170 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii suceveni în două zile de acțiune pentru prevenirea tăierii, prelucrării și transportului ilegal de material lemnos.

În zilele de 1 şi 2 noiembrie, polițiștii suceveni, sub coordonarea ofițerilor specialiști din cadrul Direcției de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române au acționat pentru prevenirea şi combaterea tăierii, furtului, depozitării, prelucrării şi transportului ilegal de material lemnos. La acţiune au participat și specialişti de la Direcţia Silvică Suceava. Aşadar, polițiștii au efectuat verificări la un ocol silvic, la societăți comerciale care își desfășoară activitatea în domeniu, dar și în trafic, unde au controlat peste 90 de autovehicule. Astfel, s-au emis un număr de 173 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 59.700 de lei și s-au constatat două infracțiuni la regimul rutier.

De asemenea, au fost confiscați peste 115 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 25.ooo de lei, dintre care 50,52 metri cubi de lemn de foc rășinoase, 49,80 metri cubi de cherestea și 14,9 mc lemn de foc specia foioase.

În urma verificărilor efectuate de către ofiţerii din cadrul I.G.P.R.- Direcția de Ordine Publică şi I.P.J. Suceava – Biroul Combatere a Delictelor Silvice, la o societate comercială din Ostra, s-a constatat faptul că administratorul societăţii a primit la punctul de lucru o cantitate de lemn de foc cu aviz de însoţire, în care nu era consemnată provenienţa legală a masei lemnoase. Totodată, s-a constatat faptul că Registrul de evidenţă a intrărilor/ieşirilor de materiale lemnoase al societăţii nu era completat la zi. În cauză, s-au aplicat 2 contravenţii, în valoare totală de 10.000 de lei şi s-a confiscat o cantitatea de lemn de foc în valoare de 2955,42 lei.

Şi în trafic au fost depistate ilegalităţi. Un bătbat din comuna Frătăuţii Noi a fost depistat în trafic în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 4 metri steri lemn foc fag, fără a deţine documente de provenienţă. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor art. 19 lit. b din Legea nr. 171/2010 şi s-a luat măsura complementară a confiscării materialului lemnos.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.