Guvernul Ciucă a adoptat în şedinţa de joi, 25 noiembrie, o ordonanţă de urgenţă prin care s-a instituit o derogare de la legislaţia existentă pe durata stării de alertă, permiţându-se asftel să se facă angajări în sistemul de stat.

Ordonanţa de urgenţă adoptată permite organizarea de concursuri la stat pentru posturile vacante, deşi Legea nr. 55/2020 a oprit angajările de noi bugetari pe durata stării de alertă, cu excepţia angajărilor în sistemul sanitar.

Conform OUG adoptată în prima şedinţă a Guvernului Ciucă, de joi, toate instituţiile bugetare pot face din nou angajări: „Se instituie o derogare de la dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv pentru posturile şi funcţiile vacante şi temporar vacante, altele decât cele prevăzute la art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pot fi organizate şi desfăşurate concursuri în condiţiile legii, până la data de 1 iunie 2022, cu încadrarea în creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate în bugetul pentru anul 2022”, relatează psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.