Decizie de ultim moment a Ministerului Mediului! Mai mulţi urşi bruni de pe raza unor fonduri cinegetice din judeţele Argeş, Mureş şi Suceava vor fi împuşcaţi, în baza unor ordine ale ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, publicate, miercuri, 29 septembrie, în Monitorul Oficial.

Actele normative publicate în MO prevăd recoltarea prin metoda „la pândă” a cinci urşi, unul din judeţul Argeş şi câte doi din judeţele Mureş şi Suceava, relatează Agerpres.

Potrivit ordinelor de ministru, recoltarea urşilor se face prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

„Derogarea se stabileşte pentru 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin”, se arată în fiecare dintre cele cinci acte normative semnate de secretarul de stat Robert-Eugen Szep.

Potrivit legii, exemplarul din specia urs brun va fi recoltat numai după ce a fost identificat şi atent monitorizat, sarcina revenindu-i administratorului fondului cinegetic pe care se află animalul care urmează a fi împuşcat.

„În termen de 7 zile de la data capturării, beneficiarul are obligaţia să transmită Agenţiei judeţene pentru protecţia mediului, de pe raza administrativ – teritorială unde s-a desfăşurat acţiunea de capturare/recoltare, un raport asupra fiecărei acţiuni derulate în baza derogării obţinute, însoţit de copia autorizaţiei de vânătoare\”, se mai arată în actele normative publicate în Monitorul Oficial. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Știm că reclamele sunt obositoare...

Am detectat faptul că folosești o extensie de blocare a reclamelor (AdBlocker). Pentru a putea vizualiza conținutul SuceavaLive și pentru a ne susține munca, te rugăm să dezactivezi extensia și să „Reîncarci pagina”.