Liberalii vor transmite, marţi, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare prin care cer suspendarea dezbaterilor pe Codul penal până la momentul în care Comisia de la Veneţia se va pronunţa asupra modificărilor.
Ludovic Orban a zis că PNL va cere şi CCR să amâne dezbaterea sesizării de neconstituţionalitate în cazul Codului de procedură penală.
„Astăzi, Biroul Executiv al PNL a luat decizia de a remite către preşedinţii celor două Camere o scrisoare în care solicităm suspendarea dezbaterilor la Codul penal până când Comisia de la Veneţia se va pronunţa asupra modificărilor propuse. De asemenea, am luat decizia de a trimite o scrisoare şi către CCR pentru a amâna dezbaterea sesizării de neconstituţionalitate înaintate de Opoziţie contra proiectului de lege privind Codul de procedură penală, această amânare o solicităm până la adoptarea unui punct de vedere de către Comisia de la Veneţia care, conform informaţiilor noastre, urmează să se întrunească în plen la începutul lunii septembrie.
Ca atare, nu credem că există vreun temei serios pentru a argumenta urgenţa atât în ceea ce priveşte dezbaterea şi adoptarea Codului penal, cât şi în ceea ce priveşte analiza sesizării noastre contra Codului de procedură penală şi contra legilor Justiţiei. (…) În cursul zilei de mâine vom trimite scrisori către preşedinţii celor două Camere şi scrisoarea către CCR”, a spus Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
El a subliniat că liberalii se vor opune propunerilor care afectează lupta contra corupţiei şi a infracţionalităţii, arătând că în cazul în care astfel de propuneri vor fi adoptate le vor ataca la CCR.
Lasa un raspuns