În ședința Consiliului Județean de astăzi, PDL a propus înființarea regiunii administrative Bucovina. Secretarul Consiliului Județean, Constantin Pașcu, a dat aviz negativ, iar PSD a anunțat că va vota împotrivă. Întrebarea era cum vor vota liberalii.

Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a anunţat că liberalii suceveni vor vota pentru înființarea Regiunii administrative Bucovina. La ședința delegației permanente a PNL Suceava a fost adoptată o hotărâre, în baza căreia reprezentanţii liberalilor suceveni vor susţine, în cadrul procesului de reorganizare teritorială, înfiinţarea regiunii.

„În procesul regionalizării, toţi liderii PNL Suceava vor trebui să susţină constituirea regiunii administrative Bucovina. Liberalii suceveni s-au pronunţat că procesul regionalizării trebuie să fie făcut de jos în sus şi să exprime voinţa marii majorităţi a populaţiei, pentru a fi acceptat şi să nu fie realizat printr-o decizie arbitrară a unor decidenţi centrali”, a spus Băişanu.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.