Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că în luna noiembrie va avea loc procedura de licitație pentru achiziția a 35 de autobuze electrice (25 mari și 10 mici) care să facă parte din flota electrică a TPL – societatea de transport public local.

„Pe data de 25 noiembrie a.c., va avea loc o licitație importantă pentru 35 de autobuze electrice. Termenul este destul de îndepărtat, dar trebuie respectat, deoarece licitația va putea fi vizualizată și pe Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO). Vorbim aici de 25 de autobuze mari și 10 mici, iar valoare totală este de 66.328.800 de lei”, a afirmat primarul Lungu.

Edilul șef a mai spus că pe 28 octombrie se va relua licitația pentru autobaza de pe strada Vasile Pârvan. Mai mult, acesta a declarat că sunt deja firme care se interesează de acest proiect, și speră ca valoare totală de 15. 265.889, 79 de lei să fie atractivă.

S-au finalizat lucrările la platforma betonată și îmi doresc ca o firmă să își adjudece licitația din 28 octombrie pentru autobază. La fel se lucrează  la alimentarea cu energie electrică a acestei autobaze. Sper să vină niște ofertați buni la licitație astfel încât să aducem niște autobuze bune și performante la Suceava”, a mai spus Lungu.

Cele 35 de autobuze electrice se achiziționează prin Programul Operațional Regional. Trebuie precizat faptul că cele 25 de autobuze mari au o lungime de  12 metri, iar cele 10 mici sunt lungi de 6 metri.

Trebuie spus că în data de 14 august, în cadrul parteneriatului cu MDRAP au fost achiziționate 15 autobuze electrice iar acestea vor ajunge la Suceava până la finele anului sau cel târziu în primăvara anului viitor.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.