Miercuri, 8 ianuarie, va avea loc licitația pentru lucrările de reabilitare și modernizare a zece străzi din Suceava, dar şi consolidarea unor poduri şi pasaje rutiere, cu fonduri europene.

Cele 10 străzi care vor fi modernizate pe fonduri europene sunt Traian Vuia, Cernăuţi, Grigore Alexandru Ghica, Mărăşti, Mihai Eminescu, Plevnei, Calea Unirii, Cuza Vodă şi Universităţii, în timp ce în zona bulevardul George Enescu vor fi făcute locuri de parcare pentru a decongestiona traficul de pe această arteră.

Lungimea totală a străzilor propuse spre modernizare este de 8,8 km, urmând să fie modernizate şi trotuarele aferente acestora.

“Eu sper ca luna aceasta să aibă loc licitaţia, iar până la sfârşitul lunii februarie să avem încheiat un contract, astfel încât să putem intra din plin în primăvară cu lucrările de reabilitare a celor zece străzi, a podului şi pasarelei de la Iţcani, care este cea mai importantă parte a proiectului”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu. 

Lucrările au o valoare totală de aproximativ opt milioane de euro, iar termen limită de finalizare a modernizării și reabilitării este data de 15 iulie 2015.

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.