Liderul PES Suceava, Gabriel Costache, a fost numit în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România.

„Sunt profund onorat să fiu desemnat de către Prim-ministrul României pentru această poziție de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România.

Este, deopotrivă, o uriașă provocare și o oportunitate de a asigura funcționarea eficientă a parteneriatului dintre companii, administrația publică și școală, ca liant la solicitările venite din partea agenților economici, de a dezvolta, evalua și monitoriza calitatea formarii profesionale inițiale în sistem dual din România ducând la îndeplinire obiectivele Programului de Guvernare 2017-2020”, a transmis Gabriel Costache.

Acesta a explicat că, de acest sistem dual beneficiază toate părțile interesate: companiile obțin personal care îndeplinește exact cerințele operaționale; angajaţii beneficiază pe termen lung în urma calificărilor și a experienței de muncă de salarii mai mari; pentru stat reprezintă o forță de muncă calificată, un factor esențial pentru o dezvoltare economică de succes pe termen lung şi șomaj scăzut.

„Mai presus de toate însă, având o educație solidă, tinerii primesc o perspectivă profesională pe termen lung și prin urmare, o perspectivă de viață”, a mai transmis Gabriel Costache.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.