Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, i-a solicitat, joi, la Dumbrăveni, directorului general al companiei de transport gaze naturale Transgaz, Ion Sterian, „să nu se opună extinderii reţelelor de gaze din România”.

El a declarat, în cadrul Conferinţei judeţene a PSD Suceava, că „economia din România are nevoie de surse de energie ca să se dezvolte” şi a cerut şefului Transgaz „să nu se joace cu această chestiune”

„Va veni şi componenta care ştiu că vă interesează şi e normal să vă intereseze de reţele de gaze naturale. Îl rog pe domnul Sterian de la Transgaz să nu mai blocheze extinderea reţelelor de gaz în România. Şi îi cer şi domnului Bădălau să ia foarte în serios această chestiume. România are nevoie de sursă de energie pentru a se dezvolta. Să nu credeţi că dacă sunteţi înconjurat de 8 sau 9 foşti generali SRI puteţi să faceţi orice vreţi cu averea României“, a afirmat Dragnea, în județul Suceava.

Ulterior, liderul social-democrat a nuanţat subiectul într-o conferinţă de presă, precizând că această companie „este a statului român şi că trebuie să sprijine statul român şi dezvoltarea acestei ţări, nu să se dezvolte în sine”.

„Am discutat în coaliţie, am discutat şi cu colegii din Guvern că România are nevoie de o extindere a reţelelor de distribuţie de gaze. Ca să poţi să înfiinţezi reţele de distribuţie de gaze, e nevoie de extinderea reţelelor magistrale şi conductelor mari. De ce trebuie să aşteptăm atâta? Pentru că o companie românească, o companie majoritar de stat se bâlbâie în a da drumul la aceste investiţii. Am văzut că face comunicate destul de tăioase, plăteşte în presă, finanţează echipe de fotbal, finanţează tot felul de lucruri, finanţează publicitate, nici nu ştiu să aibă Transgaz-ul concurenţă în România şi nu ştiu de ce plăteşte atâta publicitate, şi în schimb se tot bâlbâie când trebuie să extindem reţeaua de gaze care are două obiective importante: dezvoltarea economiei, în condiţiile în care gazele din Marea Neagră să fie exploatate şi o să ajungă şi în România, cel puţin jumătate din ele, şi în al doilea rând comunităţile locale au nevoie de această sursă de energie, pentru consumul casnic, dar şi pentru a dezvolta proiecte economice în zona rurală şi nu numai în zona rurală”, a mai detaliat Liviu Dragnea.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.