Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu,  a participat marți, 14 mai, la o întâlnire a Comitetului Director al Asociației Muncipiilor din România, la București, unde au fost prezenți și reprezentanți ai ministerelor. Potrivit edilului Sucevei, una dintre dintre solicitările făcute de primarii municipiilor din țară a fost aceea de a urgenta semnarea contractelor pe fonduri europene.

„Am participat la București, la Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România, la care au fost prezenți  viceprim-ministru Daniel Suciu și  Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor. S-a solicitat, din partea primarilor, urgentarea semnării contractelor de finanțare pe fonduri europene și compensarea pe trimestrul 1 din anul 2019 a impozitului pe venit de la 41,75 %, cât am primit, la 60%, așa cum a fost aprobat în bugetul de stat pentru acest an”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

De altfel, edilul Ion Lungu a precizat că astfel de întâlniri au avut loc și  la sediile unor ministere. Dacă lucrurile merg bine, până la finalul acestei luni, vor fi semnate contractele de finanțare pentru Centrul Multifuncțional de la Ițcani și pentru Grădinița din Burdujeni Sat.

„Am avut întâlniri și la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și la Ministerul Finanțelor Publice pe tema semnării contractelor de finanțare pe fonduri europene. Primele contracte le vom semna până la sfârșitul lunii mai, respectiv pentru Centrul Multifuncțional de la Ițcani și pentru Grădinița din Burdujeni Sat”, a conchis Lungu.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.