De Ziua Copilului, Primăria municipiului Fălticeni a dat în folosinţă noua grădiniţă de pe strada Dimitrie Leonida, în care, din această toamnă, îşi vor desfăşura activitatea copiii din cartierul Republicii. Momentul inaugurării a fost ales pentru că în această perioadă se desfăşoară etapa de înscriere în grădiniţe.

Noul sediu al grădinilei „Scufița Roșie” din Fălticeni

Localul grădiniţei este format din 6 săli de grupă, vestiare, cancelarii şi un cabinet medical.

Deşi există de mai bine de jumătate de secol, Grădiniţa cu Program Normal „Scufiţa Roşie” din Fălticeni nu a avut niciodată un sediul propriu, ci a fost găzduită pe rând într-o casă particulară de pe strada Republicii, în spaţiile unor intreprinderi, în prezent desfăşurându-și activitatea în incinta Şcolii Gimnaziale „Ioan Ciurea”.

La inaugurare au participat primarul Cătălin Coman, deputatul Ioan Stan, Alexandru Rădulescu, vicepreşedinte CJ Suceava, directori ai instituţiilor de învăţământ, părinţi şi numeroşi copii.

„Cu sprijinul conducerii Consiliului Judeţean Suceava, preşedintelui Cătălin Nechifor şi vicepreşedintelui Alexandru Rădulescu, am ținut permanent legătura cu Ministerul Dezvoltării şi am reușit să finalizăm acest obiectiv și să rezolvăm situația acestei investiții cu multe probleme. Pe lângă fondurile guvernamentale, noi am asigurat de la bugetul local banii necesari pentru racordarea la utilităţi, amenajările exterioare şi dotările grădiniţei. Vă reamintesc că am preluat această investiţie cu datorii de aproximativ 1 milion de lei. Mă bucur că am reuşit să vedem finalizată această clădire, iar mulţumirea este că am văzut copii şi părinţi fericiţi”, a declarat primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman.

Construcţia grădiniţei a început în anul 2007, cu finanţare de la Ministerul Educaţiei, însă lucrările au fost întrerupte în anul 2010. Demersurile ulterioare pentru reluarea investiţiei s-au concretizat în 2015 când, cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, Primăria Fălticeni a reuşit să obţină redeschiderea finanţării prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.