Din acest an, tinerii care locuiesc în clădirile ANL şi doresc să achiziţioneze una dintre aceste clădiri, conform noului cadru legal, vor avea oportunitatea de a plăti în rate suma de bani necesară. Mai mult decât atât, conform actelor normative ce au apărut în Monitorul Oficial, cei interesaţi de achiziţionarea unei locuinţe ANL vor şti costul exact al acestora, precum şi durata pe care se poate prelungi o astfel de rată.

Avansul necesar cumpărării unei locuinţe va fi de 15% din valoarea de vânzare, în timp ce dobânda totală va fi alcătuită din dobânda BNR, la care se vor adăuga două puncte procentuale.

Conform noilor reglementări au fost publicate şi normele de aplicare ale acestora prin HG nr. 644/2014 din Monitorul Oficial, Partea I, nr. 585, din 5 august 2014. În consecinţă,  în cazul în care se vor achiziţiona locuinţe ce vor fi plătite în rate lunare, plata avansului de minimum 15%, precum şi a comisionului de 1%, se va efectua la finalizarea contractului în format original.

Ratele lunare se pot achita, după cum urmează: în maximum 15 ani, pentru cazul în care la data vânzării, venitul mediu pe membru de familie al titularului contractului de închiriere a locuinţei depăşeşte salariul mediu brut pe economie cu cel puţin 80%, dar nu mai mult de 100%, în maximum 20 de ani pentru cazul în care, la data vânzării, venitul mediu pe membru de familie al titularului contractului de închiriere a locuinţei depăşeşte salariul mediu brut pe economie cu cel putin 50%, dar nu mai mult de 80% şi nu în ultimul rând, în maximum 25 de ani pentru cazul în care, la data vânzării, venitul mediu pe membru de familie al titularului contractului de închiriere a locuinţei nu depăşeşte cu 50% salariul mediu brut pe economie.

Cu privire la valoarea de vânzare a locuinţelor ANL, conform normelor în vigoare, această sumă va reprezenta valoarea de înlocuire pe metru pătrat multiplicată cu suprafaţa construită a fiecărei locuinţe, inclusiv cotele indivizate ale fiecărei locuinţe. Pentru anul 2014, valoarea de înlocuire pe metru pătrat este de 328 de euro/mp, în această sumă fiind inclus şi TVA-ul.

“Locuinţe pentru tineri destinate închirierii” este un program implementat de ANL şi finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Cu ajutorul acestui program se doreşte ca tinerii sub 35 de ani să obţină mai uşor o locuinţă, prin vânzarea acestor spaţii către actualii chiriaşi, fiind posibilă obţinerea de noi resurse ce vor fi utilizate în finanţarea programelor destinate îmbunătăţirii accesului la locuinţe.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.