Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, anunță, astăzi, 2 septembrie, recepționarea lucrărilor de modernizare a Drumului Județean DJ 155B Boroaia – limita cu județul Neamț, care are o lungime de 5,42 kilometri.
Proiectul este în valoare de 8.757.321 lei inclusiv TVA, bani guvernamentali atrași prin PNDL.
„Drumul modernizat are o lățime de 8 m, din care partea carosabilă de 6 m și două acostamente consolidate cu beton, pe fiecare parte a drumului, de câte 1 m. Pe lungimea drumului au fost amenajate și 9 podețe transversale drumului județean, pentru preluarea și descărcarea apelor pluviale, 8 podețe la drumurile laterale pentru asigurarea accesului la drumul județean, executate din beton, 230 podețe de acces în curți și au fost amenajate 12 drumuri laterale”, a subliniat Gheorghe Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.