Edilul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, într-o conferință de presă, că lucrările la podul peste râul Suceava de la Bazar înaintează mai încet, însă prioritară este calitatea. În fapt, sensul de mers la care se lucrează ar putea fi finalizat la începutul săptămânii viitoare, urmând ca mai apoi să se lucreze și la celălalt sens.

„Situația e delicată. Se lucrează ca la noi, la români. Sunt multe reproșuri, unele reale, altele exagerate, dar, din păcate nu prea avem soluții. Eu pun, totuși, accentul  pe calitate, chiar cu riscul de a mai întârzia o zi. Trebuie precizat că aceste lucrări depind foarte mult și de vreme, se fac doar când este cald”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Primarul Lungu a precizat că în cursul dimineții de miercuri, 22 mai, se lucrează la hidroizolații, iar începând de joi, 23 mai, se toarnă stratul de asfalt, iar începând de sâmbătă, 25 mai, se vor monta rosturile de dilatare, în așa fel încât să poată fi finalizată prima parte a lucrărilor.

„Deși risc să primesc multe înjurături, trebuie văzută și partea plină a paharului și anume că Primăria își dă interesul să repare acest pod pentru că dacă nu efectuam aceste lucrări, exista riscul ca în toamnă să închidem total podul”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a mai adăugat că acest lucru arata cât de importantă este construirea unui nou pod peste râul Suceava.

De altfel, în cadrul aceleiași conferințe de presă, primarul a anunțat că se are în vedere și construirea unui pod care să lege Suceava de Ipotești, prin zona Tișăuți.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.