O lume fascinantă, unde curioșii de toate vârstele pot afla informații inedite despre cele mai controversate animale care au trăit pe Terra vreodată, ajunge în Suceava. Lumea Dinozaurilor „aduce” în ansamblul Iulius Mall 19 exemplare, în mărime naturală şi care se mișcă, a celor mai cunoscute specii de dinozauri descoperite până acum. În perioada 25 martie – 3 aprilie 2022, vino împreună cu toată familia și descoperiți secretele Lumii Dinozaurilor! Accesul este gratuit.
A trăit în China, Mongolia, America de Nord, cu 65 de milioane de ani în urmă și avea o lungime de 13 metri, 6 metri înălțime și o greutate de 7 tone, iar acum vine la Iulius Mall Suceava. Dacă te gândești la T-Rex, ai dreptate! Expoziția Lumea Dinozaurilor poate fi admirată începând de vineri, 25 martie, în mai multe locuri din Iulius Mall Suceava.
Până pe 3 aprilie 2022, la intrarea principală de la Iulius Mall Suceava vor fi mai multe specii de dinozaur. După milioane de ani, vom sta față în față cu două exemplare T-rex de 13 metri lungime și a unui pui, care tocmai ce iese din ou, scenă perfectă pentru o sesiune foto. Unul dintre cei doi uriași este animatronic – interacționează cu publicul prin mișcări ale membrelor superioare, respiră, clipește, deschide și închide gura cu sunet sincronizat – , iar cel de-al doilea îi va „plimba” pe cei mici.
Tot la intrarea principală de la Iulius Mall Suceava, veți putea cunoaște familia de Mamuți animatronici, formată din Mamut papa și Mamut baby, iar Amargasaurus de 8 metri lungime îi va aștepta pe cei mici pentru sesiuni de distracție.
Nici zona fântânii interioare din Iulius Mall nu va scăpa de reîntoarcerea dinozaurilor. Doi Velociraptori vor fi pregătiți pentru a-i distra pe cei mici prin abilitățile lor de a se balansa și mișcările impresionante ale corpului. Tot în această zonă, veți putea descoperi și o scenă demnă de Hollywood, cu diferiți dinozauri în habitatul lor natural, iar Pterosaur se va pregăti să își ia zborul din clipă în clipă.
Stegosaurus care are 6 metri lungime, dar și un Stegosaurus baby și Dilophosaurus, de 4 metri, vor fi prezenți în zona Cafenelei Promenade, iar un Therizinosaurus baby va interacționa cu toți vizitatorii. În timp ce admirați expoziția Lumea Dinozaurilor, Pterosaur „va zbura” deasupra tuturor, dând energic din aripi.
Tot în Iulius Mall, lângă Starbucks, veți putea observa un exemplar de Ceratosaurus.
Cu mic, cu mare, vă așteptăm la Iulius Town, în minunata lume a dinozaurilor!
Lasa un raspuns