Luna decembrie va fi una plină de evenimente culturale în Vatra Dornei, evenimente organizate de Primăria Municipiului Vatra Dornei și Casa de Cultură „Platon Pardău”.

Astfel, duminică, 1 Decembrie, în centrul municipiului, pe strada Mihai Eminescu, începând cu ora 13:00, vor avea loc manifestările dedicate Zilei Naționale a României.

Joi, 5 decembrie, la Casa de Cultură „Platon Pardău”, începând cu ora 18:00, va avea loc proiecția filmului „Cardinalul”, în regia șui Nicolae Mărgineanu. Pe 12 decembrie, în aceeași locație, tot de la ora 18:00, va rula filmul „Regina Maria”.
Sâmbătă, 14 decembrie, la ora 17:00, va avea loc deschiderea Târgului de Iarnă, cu spectacolul de colinde „Vine, vine Moș Crăciun!”. În cadrul evenimentului va avea loc și primirea lui Moș Crăciun și oferirea pachetelor de Crăciun, dar și premierea celor mai frumoși brazi de Crăciun.

Apoi, timp de trei zile, Casa de Cultură „Platon Pardău” va găzdui spectacole de Crăciun. Astfel, pe 16 decembrie, de la ora 16:00, este programat spectacolul elevilor de la Școala Generală Nr.4, pe 17 decembrie, de la ora 18:00, va avea loc spectacolul celor de la Liceul „Ion Luca”, iar pe 17 decembrie, de la ora 17:00, al copiilor de la Școala Generală Nr.2.
Vineri, 20 decembrie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură va avea loc spectacolul de teatru „Audiția”, în regia lui Orodel Olaru. A doua zi, de la ora 14:00, în aceeași locație, va avea loc concertul extraordinar de colinde susținut de Corala „Armonia”.
Tot pe 21 decembrie, în cadrul Târgului de Iarnă din Parcul Municipal, de la ora 18:00, va avea loc un spectacol de colinde, datini și obiceiuri de iarnă.

Și în prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie, de la ora 18:00, la Târgul de Iarnă este programat un spectacol de colinde. Apoi, pe 28 decembrie, în Parcul Municipal, de la ora 18:00, va avea loc Festivalul Național de Datini și Obiceiuri de Iarbă „Porniți plugul, Feți frumoși!”. Duminică, 29 decembrie, de la ora 11:00, pe strada Mihai Eminescu, va avea loc tradițională paradă a Festivalului, manifestările din cadrul acestui eveniment fiind continuate în aceeași zi, de la ora 18:00, în Parcul Municipal.
Pe 31 decembrie, autoritățile locale organizează, începând cu ora 23:00, spectacolul de revelion în aer liber. De asemenea, cei prezenți la eveniment vor asista la un impresionant foc de artificii.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.