Locuitorii din orașul Broșteni vor fi chemați la referendum pentru a-și da votul dacă vor sau nu să revină la statutul de comună.

Primarul orașului Broșteni, Nicolae Chiriac a declarat că prin modificarea statutului unităţii administrativ-teritoriale, din comună în oraş, se dorește modernizarea acesteia şi creşterea nivelului de trai al cetăţenilor.

18072436_1432662473470767_197316203_n

Urmare a cererii locuitorilor orașului Broșteni am inițiat procedura de organizarea a unui nou referendum. Neinspirați în toamna anului trecut am anunțat că îl vom face în ianuarie și ne-am dat seama că iarna nu-i ca vara, iar condițiile meteorologice contează. Astfel, anul acesta vom avea un referendum în a treia duminică din mai, pe 21 mai, și îmi doresc să iasă lumea la vot. Între timp s-a schimbat și legislația, doar 30% din populație trebuie să spună «da» și sper să treacă, să trimitem documentația și în Parlament și să redevenim comună”, a declarat Nicolae Chiriac.

Primarul a mai declarat că vor fi publicate atât avantajele, cât și dezavantajele trecerii de la oraș la comună, el menționând faptul că, în acest moment mai ales fermierii din Broșteni se confruntă cu probleme în accesarea fondurilor europene. Chiriac consideră că orașul Broșteni trebuie să redevină comună.

Comuna Broşteni, a fost declarată oraş prin Legea nr. 83 din 5 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 310 din 7 aprilie 2004. Prin această lege, au fost declarate oraşe mai multe comune din judeţul Suceava, respectiv, Broşteni, Cajvana, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milişăuţi, Salcea şi Vicovu de Sus.

Comentarii Facebook