Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava pregătește o nouă premieră, „SCLAVI”, care va avea loc în datele de 4 și 5 martie. Spectacolul „SCLAVI” va fi realizat de o echipă de creație talentată și entuziastă pe textul semnat de cunoscuta dramaturgă Maria Manolescu. Cosmin Panaite, regizorul spectacolului a ales să lucreze pentru acest proiect cu artiști tineri și creativi apreciați de critica de specialitate dar și de public: Réka Oláh – scenograf, Andreea Belu – coregraf, Oana Porav-Hodade – compoziție muzicală și Benedek Levente – grafician.

Absolvent al studiilor de Master (2015) şi Licenţiat în Actorie (2010) al Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Cosmin Panaite își dezvoltă pasiunea pentru arta regizorală, lucrând pentru început ca regizor al Teatrului Studențesc „Fabulinus” Suceava. Acum urmează studiile universitare ale Masteratului de Regie în cadrul Universității de Arte din Târgu-Mureş, sub îndrumarea profesorului universitar dr.habil Theodor Cristian Popescu.

Cosmin Panaite a regizat și alte spectacole produse de teatrul din Suceava: „Afurisilă #honeybunnymusic”, o miniproducție muzicală ce a avut premiera online în 2020, spectacolul-lectură „INSULTAȚI. BELARUS(IA)” de Andrei Kureicik, care s-a jucat pe scenă în data de 20 februarie 2021, într-o acțiune de solidaritate fără precedent a teatrelor românești cu artiștii bieloruși și „TITANICUL” realizat după un text de Florin Lăzărescu, ce a avut premiera pe 12 iunie 2021.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.