Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a semnat petiția prin care se solicită demararea lucrărilor la autostrada Iași-Tîrgu Mureș.
„Am semnat pentru «Autostrada Centenarului Marii Uniri», pentru realizarea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureș. Avem obligația față de generațiile viitoare să ne batem pentru aprobarea şi realizarea acestui proiect. Municipalitatea suceveană va avea reprezentanți, în perioada 8-10 septembrie 2017, la evenimentul organizat pe distanța Iaşi-Târgu Mureş, sub sloganul «Împreună pentru A8, Iași-Târgu Mureș»”, a anunțat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Potrivit petiței, Centenarul trebuie să găsească Moldova într-un proces de dezvoltare economică, ce poate fi realizat doar cu ajutorul unor proiecte de infrastructură.
„Cel mai important dintre acestea este autostrada Ungheni – Iași – Tg. Mureș, proiect ce va crea o conexiune economică între cele trei regiuni istorice românești – Basarabia, Moldova, Transilvania – și Uniunea Europeană. Suntem generația Centenarului și avem obligația față de generațiile viitoare să realizăm, la 100 de ani de la Marea Unire, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură pentru dezvoltarea acestei regiuni aflate la granița de este a Uniunii Europene”, transmite textul petiției.
Lasa un raspuns