Acest articol se datorează unei îndelungate conversații cu plurivalentul artist plastic Radu Bercea care a reușit în câteva ore de discuție să vorbească laudativ despre o seamă de alți oameni, în tentativa, reușită dealtfel, de a nu vorbi despre sine. Casa artistului este un melanj sublim de frumos unde tablouri, icoane și cărți colaborează în crearea unui mediu propice din care să răsară noi și noi compoziții.
Deși aflat într-un adevărat maraton pictural destinat unei expoziții ce are ca dată a vernisajului ziua de 20 decembrie, Radu Bercea și-a creat timpul necesar unei discuții cu mine, dar a deviat scopul ei de la mărturisitul motiv al adunării de date pentru promisul ciclu din ziarul nostru, la o mărturie a tinereții sale. De aici s-a tras paralela inerentă cu un al senior al culturii Bucovinene, istoricul Mihai Iacobescu sau cu mult mai tânărul preot Vasile Mihăilă, fiecare în felul său, unic și preocupat să facă ce pot pentru a transmite generațiilor viitoare ceva din metafora metafizică a acestor locuri.
Nu voi înțelege niciodată cum pot unii oameni să își nege propria unicitate, talentul, munca de-o viață, cu zâmbetul pe buze într-o lume în care oamenii nu mai sunt nici modești și nici curați. Cât de elevat spiritual trebuie să fie un artist care susține că numai Dumnezeu este creator de frumos, el fiind doar un soi de fotograf cu penelul, penița sau spatula cu care întinde culori pe o pânză. Unde se oprește munca de istoric și începe patriotismul cu care cauți ani de zile prin tot felul de biblioteci acte care să confirme românismul din Bucovina de nord.
Care este limita aptă să despartă activitatea de preot a Părintelui Mihăilă de cea dedicată Asociației Fălticeni Cultural. Personal nu am găsit asemenea delimitări și confruntând asemea oameni cu cetățenii uzuali care ne înconjoară, mă întreb unde și când s-au rătăcit matrițele din care provin. De azi sunt convins că modestia este o dovadă a calității oamenilor așa cum bunul simț este o măsură credibilă a superiorității lor.
Lasa un raspuns