Mirela Adomnicăi, prefectul județului Suceava a anunțat că, la sfârșitul anului trecut, în județ existau 32.665 de firme, cu 1.249 în plus comparativ cu 2017. Ea a adăugat că în 2018 au fost 2.863 de firme nou înmatriculate, față de 2.768 în 2017.
Prefectul județului a mai precizat că evoluția ratei șomajului pe parcursul anului 2018 a înregistrat valori apropiate de cele ale anului 2017, cu excepția perioadei iunie-august, specifică înregistrării în evidențe a absolvenților.

„Acest indicator a avut o scădere succesivă a valorilor, în lunile septembrie –octombrie concomitent cu creșterea ponderii tinerilor sub 25 ani angajați.
Parcursul anual al acestui indicator s-a încheiat cu o rată medie a şomajului de 5,17%, cu 0,17 procente mai mic față de decembrie 2017. Segmentul de şomeri aflați, în evidenţa AJOFM Suceava la 31 decembrie a fost de 11.867 şomeri, față de 12.379 în 2017”, a spus Mirela Adomnicăi.

Pe de altă parte, prefectul a arătat că, în 2018, la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava s-au înregistrat 1.186 de reclamații, cu 15,88% mai puține deecît în 2017. Cele mai multe plîngeri au fost împotriva furnizorilor de servicii de telefonie mobilă, electricitate și gaz.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.