Un exercițiu tactic cu forțe și mijloace în teren a avut loc în Munții Călimani – Masivul Bistricior, miercuri, 8 august.

Au participat echipaje de la I.S.U. Suceava, Unitatea Specială de Aviație Cluj-Napoca, Serviciul Public Salvamont Bistrița, Serviciul Public Salvamont Suceava, Jandarmeria Bistrița, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița – Năsăud, Ocolul Silvic Prundu – Bîrgăului, Ocolul Silvic Bistrița – Bîrgăului, Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița – Năsăud, Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița – Năsăud, Rezervația Națională Munții Călimani și Comitetul Local pentru Situații de Urgență Bistrița – Bîrgăului.

Potrivit scenariului, în Munții Călimani – Masivul Bistricior, mai mulți turiști au fost surprinși de fenomenele meteo periculoase și sunt în imposibilitatea de a se mai deplasa spre locurile de refugii și/sau adăpost. Din primele informații primite, s-a constatat faptul că printre victime se află și cetățeni străini. Imediat spre locul indicat au fost trimise forțe și mijloace pentru asigurarea intervenției, și au fost formate echipe mixte de căutare – salvare terestre și aeriene.

În sprijinul aerian a fost solicitat un echipaj al Unității Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca care a executat, cu un elicopter tip MI-17 misiunea de căutare – salvare și recuperare rapidă a celor 11 turiști rătăciți în munți.
Scopul exercițiului a fost de a gestiona o situație de urgență produsă în zona de competență a I.S.U.J. Bistrița-Năsăud, care să implice toate forțele și mijloacele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.