Mălini, oaza de liniște și istorie a județului Suceava

Comuna se învecinează la nord cu Slatina şi Valea Moldovei, la est cu comunele Cornul Luncii şi Râşca, la sud cu Pipirig (județul Neamţ), la sud-vest cu comuna Borca (județul Neamţ) și la vest cu localitatea Stulpicani.

În acest perimetru, comuna Mălini ocupă o suprafaţă de 154 km pătrați având un număr de peste 6.000 de locuitori. Aşezarea are o formă alungită pe direcţia est-vest, de aproximativ 30 km iar lăţimea oscilează între 5 km pe extrema vestică si 3 km pe extrema estică. Valea Suha-Mare, tot mai largă spre confluenţa cu râul Moldova este mărginită de culmi mai domoale care devin din ce în ce mai semeţe în amonte, formând două „obcini” ce însoţesc de o parte şi de alta valea râului Suha-Mare. Pe terasele dispuse în evantai şi mai dezvoltate pe cursul mijlociu si inferior al Suhei, se înşiruie unul după altul satele Mălini, Poiana Mărului şi Văleni-Stânişoara.

La intrare, Maliniul se înfăţişează vizitatorilor ca o comună bine gospodărită dintr-o zonă de deal. Pe măsură ce turistul înaintează pe drumurile din localitate, dealurile fac loc munţilor împăduriţi ai Stânişoarei, veritabile atracţii în orice sezon al anului. Cea mai mare înălţime o are Vârful Bivolu, de 1.530 de metri.

Situată la zona de contact deal-munte, comuna Mălini dispune de un cadru natural deosebit de bogat şi variat, propice pentru dezvoltarea localităţii cât şi pentru desfăşurarea unor activităţi economico-sociale şi chiar turistice. În ultima perioadă dezvoltarea turistică a luat amploare, după ce în satul Văleni-Stănişoara au fost construite mai multe pensiuni şi o pârtie de schi. În centrul comunei se află casa-muzeu Nicolae-Labiş şi un monument ridicat în cinstea eroilor care au luptat în Războiul de Independenţă (1877-1878) şi Războiul pentru reîntregirea naţională (1916-1918). Un alt monument a fost ridicat în satul Poiana Mărului, tot în cinstea eroilor din Primul Război Mondial şi un cimitir al eroilor celui de-al II-lea Război Mondial, situat la poalele munţilor Stânişoara.

Istorie

Numele de Mălini a fost menţionat întâia dată într-un document oficial în 1498, secolul al XV-lea, într-un act domnesc întocmit de Ştefan cel Mare, pe 15 septembrie. Alte însemnări au fost făcute şi în anul 1551 de Iliaş al II-lea Rareş, domnitor al Moldovei în perioada 1546- 1551, satul fiind integrat în spaţiul ce aparţinea Mănăstirii Voroneţ. În acea vreme satul Mălini era o aşezare de răzeşti, ţărani liberi, locuitorii fiind folosiţi de domnitor, sub comanda căruia erau, în lupte, considerând aceasta o datorie în faţa credinţei pe care o aveau. Acesta s-a dezvoltat pe terasa superioară a râului Suha Mare împreună cu satele Pâraie şi Suha. Satul Pâraie este considerat a fi primul nucleu al aşezărilor din bazinului Suhei Mari, deoarece acesta apărea în documentul întocmit de Iliaş al II-lea Rareş sub numele de Mălini, pe râul Mălini. În anul 1561 Alexandru Lăpuşneanu oferă Mănăstirii ctitorite Slatina, satul Mălini împreună cu satele Drăceni şi Găineşti, ce astăzi aparţin de comuna Slatina, până în anul 1864 când s-a instituit legea redării în proprietatea statului bunurile mănăstireşti sau bisericeşti. Astfel aceste sate şi cele ce aparţineau Văii Suhei Mici devin o singură comună.

Din 1858 la Mălini are loc o dezvoltare pe plan economic şi social, înfiinţându-se biserica de rit ortodox, prima şcoală primară, o şcoală de meserii, un oficiu poştal, si pe urmă un spital în 1931. Comuna se mândreşte cu faptul că, deşi cei mai influenţi domnitori ai Moldovei nu şi-au lăsat amprenta aici, au poposit şi au admirat frumuseţile locurilor de la poalele Munţilor Stânişoarei în satul Iesle, Petru Rareş, în 1538, şi soţia sa, Elena Rareş, în Poiana Doamnei. În perioada imediat următoare celui De-al Doilea Război Mondial, după anul 1956 satele de pe valea Suhei Mari alcătuiesc două comune Mălini (Suha, Pâraie, satul Mălini) şi Poiana Mărului (satul cu acelaşi nume, Văleni- Stânişoara şi Iesle), iar din anul 1968 toate aceste sate sunt deţinute de comuna Mălini. Satul Iesle deţine locurile prin care, posibil, ar fi trecut şi poposit Matei Corvin înfrânt în lupta cu Ştefan cel Mare de la Baia în 1467, dar în prezent din cauza desfiinţării fabricii de cherestea, populaţia s-a instalat în satele vecine, aici existând doar 5 clădiri, proprietate a statului, patru dintre ele ţinând de Ocolul Silvic şi o clădire fiind deţinută de Secţia de drumuri din Fălticeni, satul Iesle neavând nicio funcţie administrativă sau economică. Din anul 2007, decembrie, s-a deschis Pârtia Pojorâta din comuna Mălini care a avut rolul de a atrage un număr tot mai însemnat de turişti şi de a adăuga comuna în multiplele trasee turistice.

Satele comunei

Satul Pâraie este considerat a fi primul nucleu al aşezărilor în apropierea râului Suha Mare, din secolul XV, denumirea fiind evident dată de afluenţii scurţi ai Suhei Mari de pe partea dreaptă, care în timp au secat în totalitate. El este atestat documentar abia în anul 1551 când domnitorul Ștefan Rareş întăreşte uric mănăstirii Voroneţ pe o parte din satul Mălini, pe pârâul Mălini. Satul Pâraie este situat pe interfluviul dintre Suha Mare, Suha Mică şi Moldova, precum şi pe terasele medii şi superioare ale Moldovei şi Suhei Mari, pe drumul de legătură dintre Mălini şi mănăstirea Slatina. Astăzi, practic, satul Pâraie este „lipit” de satul Mălini cu care se învecinează în partea sa nordică.

Poiana Mărului, sat apărut mai recent ca Mălini, reprezintă un toponim compus, ce semnifică împoienirea versanţilor râului Suha Mare în urma înfiinţării aşezării de către locuitorii proveniţi din satul Mălini. Este aşezat pe cursul mijlociu al râului Suha Mare, la circa 5 km de Mălini, în amonte. „Tezaurul toponimic al României”, apărut la Bucureşti în 1901, aminteşte de Boicu (parte a satului Poiana Mărului), inclus satului Văleni-Stânişoara la 1887. Aşezarea a luat fiinţă prin despădurirea poalelor versanţilor iar scriitorul Mihail Sadoveanu aminteşte în romanul „Baltagul” de poiana „La doi meri” şi de cârciuma lui Boicu.

Văleni-Stânişoara îşi ia numele de la poziţia geografică, pe valea Suhei Mari, care devine mai strâmtă spre Munţii Stânişoara. Este atestat documentar din anul 1858, fiind populat de refugiaţi veniţi din Valea Moldovei, dar şi dinspre partea vestică a munţilor, localităţi precum Borca, Sabasa, Farcaşa, ce aparţin judeţului Neamţ.

Satul Iesle, nu este locuit, fiind menţionat doar în documentele administraţiei locale. Satul a apărut odată cu înfiinţarea unei fabrici de cherestea care a funcţionat în perioada 1890-1948. Prezenţa unor numeroase iesle folosite de persoanele ce parcurgeau traseul Fălticeni- Borca (judeţul Neamţ), au determinat locuitorii să ofere satului această denumire. În legătură cu satul şi numele său circulă anumite supoziţii precum aceea că prin acest sat ar fi fugit, după ce a fost înfrânt, Matei Corvin în 1467.

Potențialul turistic al comunei Mălini

Deşi încărcat de istorie, Măliniul nu a fost valorificat din punct de vedere turistic decât foarte puţin în raport cu potenţialul de care dispune, cum de altfel s-a întâmplat şi cu alte localităţi din judeţ sau din ţară. În ultimii șapte – opt ani, lucrurile s-au schimbat însă, făcându-se eforturi intense de promovare pe linie de turism.

Aşezarea geografică, condiţiile naturale, frumuseţea peisajului, flora şi fauna deosebit de bogată şi variată, portul popular, tradiţiile şi obiceiurile oferă condiţii deosebite pentru dezvoltarea turismului prin valorificarea acestui potenţial. Aerul curat şi zăpada abundentă din munţii şi pădurile Măliniului atrag iarna zeci de turişti în căutare de senzaţii tari. Iubitorii de animale au ocazia, îndeosebi, vara şi primăvara, să vadă prin păduri o faună deosebită, încă destul de bogată. Pe unele drumuri forestiere, pădurarii le pot spune turiştilor care sunt traseele pe care obişnuiesc să le parcurgă diferite animale precum cerbii sau, ceva mai rar, urşii.

Prin grija şi eforturile administraţiei publice în ultimii ani au fost realizaţi paşi importanţi pentru dezvoltarea bazei materiale pentru turism, în localitate înscriindu-se în circuitul turistic naţional. Astfel, în perioada 2007 – 2008, din domeniul privat al comunei au fost oferite spre vânzare loturi de teren, adjudecate fiind prin licitaţie publică, cu destinaţia construirii unor sate de vacanţă, în locuri numite Pojorâta şi Luncile Hartonesei. Astfel, în aceste locuri au fost construite case de vacanţă și diferite pensiuni, pentru toate gusturile.

Aceste realizări au condus la dezvoltarea comunei din punct de vedere economic Măliniul, ca unitatea administrativă, ieșind dintr-un anonimat în care intrase pe nedrept după Revoluția din 1989.