Managerul Spitlului Județean Suceava, medicul Alexandru Calancea a declarat că apreciază colaborarea și disponibiliatea reprezentanțior unităților sanitare, cooptați în proiectul de coordonare unitară la nivelul județului în vederea asigurării suportului medical necesar patologiei Covid și non-Covid, și îi asigură pe pacienți că se identifică soluțiile optime care să asigure buna funcționare a prezentului demers. Măsurile propuse a fi implementate fiind în favoarea pacienților în sensul facilității accesului la sistemul medical, atât pentru patologia Covid cat și non-Covid.

„În cadrul planului de acţiune elaborat de unitatea sanitară, pentru situaţii epidemiologice, așa cum este cazul patologiei COVID, personalul de îngrijire de sănatate (din toate categoriile profesionale) a cunoscut adevărate provocări (creșterea cererilor de îngrijire, risc continuu de infecție, stresul psihologic, dificultăți de comunicare cu pacienții și aparținătorii, etc), factori care au determinat, în unele cazuri, anumite sincope în furnizarea asistenței medicale, fapt cunoscut la nivelul unității sanitare. În acest context sunt avute în vedere atât strategii pentru sprijinirea stării de bine a personalului de îngrijiri, cât și strategii de creștere a calității serviciilor medicale furnizate, cu orientarea atenției către segmentul de îngrijire.

 În acest context, facem un apel public, la adresa populației, prin care solicităm să conștientizeze realitatea existenței virusului, a necesității utilizării măsurilor de protecție precum și respectarea normelor legale privind distanțarea socială”, a declarat medicul Alexandru Calancea, managerul Spitalului Județean Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.