Noul Ambulatoriu integrat al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava va fi inaugurat miercuri, 16 octombrie. Potrivit managerului unității medicale, ec. Vasile Rîmbu, acest nou ambulatoriu va avea regim de Policlinică, iar medicii specialiști care vor dori, vor putea lucra în regim privat, după terminarea programului de lucru în spital.
Trebuie precizat că, atât interiorul, cât și exteriorul clădirii sunt finalizate, în acest moment montându-se echipamentele medicale.
Noul ambulatoriu are o suprafață totală de 4.070 de metri pătrați și este compus din patru etaje, demisol și parter. Aici vor fi amenajate cabinete de consultații, săli de intervenții, precum și camere cu paturi pentru internări de zi pentru toate specialitățile din spital.
Trebuie precizat că valoarea lucrărilor se ridică la 24 de milioane de lei.
Lasa un raspuns