Săptămâna aceasta am vizitat Mănăstirea Dragomirna. Am avut surpriza să descopăr cea mai elegantă mănăstire din județul Suceava. În ciuda faptului că nu este la fel de intens promovată ca celelalte mari mănăstiri  care stau de veacuri strajă peste sufletul Bucovinei, din punctul meu de vedere este de departe cea mai  distinsă. Aflată la numai 12 kilometri de Suceava, mănăstirea Dragomirna se înalţă ca un arbore în timp, cuprins între ziduri de cetate. Rădăcinile merg mult în trecut, în timp ce ramurile acestei zidiri omenești se ridică spre cer și spre eternitate. Zidită parcă pentru a înfrunta înălţimile, în căutare de mai multă lumină în apropierea codrilor, umbrită de o perdea de brazi şi oglindită maiestuos în apa lacului din apropiere, acest lăcaş de închinare, prin vechimea sa, prin originalitatea stilului, prin eleganţa şi soliditatea formei, prin pitoresc, trezeşte admiraţia fiecărui vizitator, astfel că în faţa ei evlaviosul închinător este tot atât de impresionat ca istoricul sau omul de artă.

Dincolo de frumuseţea peisajului, de neobişnuitul locului, ceea ce produce o impresie de neuitat, este eleganţa rafinată a monumentului. Cu rigori geometrice de mare finețe, cu o siluetă unică prin proporţiile şi unitatea volumului, este deosebită față de celelalte monumente moldoveneşti medievale. Probabil tocmai această unicitate a monumentului a atras încă de timpuriu atenţia specialiştilor, care după epocă şi împrejurări au enunţat judecăţi de valoare diferite, dar marcând întotdeauna profunda lui originalitate. Nicolae Iorga vorbea despre frumuseţea fără pereche a Dragomirnei, despre măreţia ei şi despre impresia totală pe care o face asupra privitorilor. El afirmă următoarele: „Vederea acestei biserici este o uimire de bucurie. E înaltă și îngustă ca o cutie de sfinte moaște și e unul din cele mai strălucite monumente ale vechii noastre arhitecturi, iar pentru Crimca un titlu veșnic de glorie”.

 

 

Ctitoria mănăstirii

 

 

Mănăstirea Dragomirna a fost ridicată în anul 1602 în satul Mitocu Dragomirnei, din judeţul Suceava, de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Complexul mănăstiresc este format din Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Paraclisul Sfântul Nicolae, Egumenia, Trapeza şi Zidul de incintă. Biserica Pogorârea Sfântului Duh este construită în formă de navă şi este considerată ca fiind cea mai înaltă şi cea mai strâmtă biserică ridicată vreodată. Lăcaşul de cult are o lungime de 35 de metri, o lăţime de circa 9,5 metri şi o înălţime de aproape 42 de metri. Anastasie Crimca, ctitorul Mănăstirii Dragomirna, a fost un călugăr care înainte de a fi hirotonit purta numele de Ilie Crimcovici. El a fost răsplătit, în anul 1587, de domnitorul Moldovei Petru Şchiopul, cu un teren pentru că l-a ajutat în lupta purtată împotriva cazacilor. Pe terenul respectiv, Anastasie Crimca a ridicat Mănăstirea Dragomirna, în locul unui schit de lemn clădit de câţiva călugări. Numele Mănăstirii Dragomirna a fost menţionat pentru prima dată pe 4 septembrie 1605, într-un document în care se menţiona că lăcaşul de cult a primit danii de la logofătul Lupu Stroici. Scarlat Porcesu, în volumul „Monumente istorice bisericeşti din Mitropolia Moldovei şi Sucevei“, arăta că „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh care se cinsteşte în Sfânta Treime, unui Dumnezeu şi Preacuratei Sale Maici şi Sfântului şi dreptului Enoh şi sfântului prooroc Ilie şi sfântului Ioan Teologul au zidit această biserică smeriţii slujitori şi închinători Sfintei Treimi, chir Anastasie Crimcovici, fost episcop de Rădăuţi şi dumnealui Lupu Stroici marele logofăt şi fratele domniei sale Simion, mare visternic, în zilele evlaviosului domn Io Ieremia Voievod şi ale prea iubiţilor lui fii Ioan, Constantin, Alexandru şi Bogdan Voievod, în anul 7110, iulie 27 şi închinată sfinţilor, dreptul Enoh, Ilie şi Evanghelistul Ioan”.

 

 

 

Arhitectura mănăstirii

 

 

Ansamblul de la Dragomirna, construit la graniţa dintre două veacuri, se situează la două etape ale stilului moldovenesc.

Elementele constructive ce au stat la execuţia bisericii mari sunt cele tradiţionale ale stilului moldovenesc, cu influenţe din ţările vecine, dezvoltate în situaţia Dragomirnei până la un nivel nemaiîntâlnit anterior ei. Pornind de la planul alungit fără absinde laterale a multor biserici din secolul al XVI-lea, având o distribuţie interioară cu pridvor, pronaos, naos şi altar, foarte apropiată de cea a bisericii Sfântul Gheorghe din Suceava vecină, biserica mare a Dragomirnei se deosebeşte de aproape toate celelalte monumente religioase anterioare prin aceea că se încheie către apus prin o absidă poligonală. Ceea ce apare cu totul nou în arhitectura religioasă moldovenească, prin zidirea bisericii mari a Dragomirnei, sunt proporţiile neobişnuite.

Tendinţa de relativă înălţare a bisericilor de la sfârşitul secolului al XVI-lea se transformă la Dragomirna într-o adevărată ieşire din scară, înălţimea clădirii în raport cu lăţimea sa fiind excesivă. Dimensiune bisericii sunt: lungimea de 35 metri, lăţimea aproximativ 9,5 metri iar înălţimea de aproximativ 42 de metri.

Totodată,  biserica cea mare a Dragomirnei, se îndreaptă spre un nou sistem decorativ, constând în prelucrarea artistică a pietrei, materialul folosit acum cu precădere la înălţarea lăcaşului. La Dragomirna faţadele bisericii mari sunt lucrate din piatră brută, însă pilaştrii cărora le revine aici deosebitul rol decorativ, sunt alcătuiţi din blocuri de piatră cioplită şi şlefuită. Porniţi de pe un soclu puternic, destul de ridicat şi mult ieşit în afară, pereţii sunt împărţiţi în două spre mijlocul înălţimii lor de un brâu torsadă de piatră ce înmănunchiază trei tori răsuciţi alternativ ca o funie.

Originea acestui element decorativ trebuie căutată în Georgia şi Armenia, regiuni ale căror influenţe artistice, au pătruns încă din secolul al XVI-lea până în Ţara Românească la cunoscuta ctitorie a lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeş; însă la Dragomirna tradiţia spune că mitropolitul Crimca l-ar fi aşezat aici cu o semnificaţie aparte: simbol al celor trei virtuţi creştineşti, Credinţă, Nădejde şi Dragoste, simbol al Sfintei Treimi şi ca un îndemn lăsat urmaşilor ca prin unitatea de credinţă ortodoxă în Sfânta Treime, românii din cele Trei Principate să rămână uniţi peste veacuri. Pilaştrii relativ masivi şi laţi, ritmic distribuiţi pe faţadele laterale, iar doi dintre ei aşezaţi în axul bisericii, întărită la bază cu contraforturi, sunt legaţi între ei sub cornişă prin două şiruri de arcaturi, din care unul puţin reliefat faţă de suprafaţa zidului, iar celălalt bogat ornamentat cu modele florale. Chenarele acestor ferestre ca şi uşa pridvorului conţin unele elemente de factură gotică. Astfel arcurile în acoladă încadrate în rame dreptunghiulare, cu baghete încrustate la colţuri de la ferestrele naosului şi ale pronaosului şi de la uşi, amintesc de împodobirea influenţată de gotic din veacul anterior, pe când ferestrele pridvorului mai mari şi în arc frânt cu menouri şi cu lunete ajurate sunt ecouri de gotic târziu moldovenesc. Totuși, frumuseţea de nedescris a Dragomirnei, o reprezintă turla, giuvaerul acesta lucrat cu iubire fără de margini, care e împodobit cu o mare bogăţie de podoabe. Trandafiraşii de piatră sunt răspândiţi darnic înflorind orice colţişor şi astfel întreaga turlă pare un rug de floare învoalată. Nota puţin exotică întâlnită pentru prima oară în arhitectura Moldovei, în decorul dăltuit în piatră al turlei bisericii mari a Dragomirnei, se va transforma după trei decenii într-o trăsătură caracteristică la Biserica Sfiinţii Trei Ierarhi din Iaşi ale cărei faţade sunt în întregime acoperite cu broderie de piatră. Sculptura decorativă de la turlă este de o mare bogăţie, varietate şi măiestrie. Aici întâlnim un vast repertoriu de motive ornamentale, geometrice şi vegetale, rozete stilizate, stele formate din două romburi, pătrate asociate cu un ornament polilobat. Impresia de broderie este obţinută şi prin tehnica utilizată la sculptura blocurilor de la turlă, ornamentele şi profilele desfăşurându-se pe un singur plan, aproape fără diferenţe de relief. Această ornamentare deosebită detaşează turla de întreg ansamblul, încununând nu numai biserica ci întreaga mănăstire ca un element aparte, ca o emblemă.

 

 

În loc de încheiere…

 

 

Mănăstirea Dragomirnei este un loc al liniștii, un loc unde omul ajunge mult mai ușor să-l cunoască pe Dumnezeu, un loc în care te simți ca acasă, chiar dacă ajungi pentru prima oară acolo. Bunul simț și bunul gust și-au dat întâlnire la Dragomirna și, pentru câteva clipe, ore sau chiar zile, te bucuri de… firesc. Pentru că firescul poartă în sine o frumusețe aparte, pe care nu o vezi decât în locurile binecuvântate de Cel de Sus. Ori această mănăstire este una binecuvântată din plin cu toate cele de folos sufletului omenesc, pregătind trecerea sa către eternitate cu prisos de bine și dragoste față de cele sfinte.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.