Pe ultima sută de metri, singurul partid politic care face campanie electorală în județul Suceava este Partidul Social Democrat. Pe lângă întâlnirile electorale zilnice dintre colegi, aceștia au început un maraton, alături de președintele Cătălin Nechifor.

Dacă startul campaniei electorale a fost mai lent, cu o săptămână înaintea votului, singurul partid din județul Suceava care a turat la maxim motoarele este Partidul Social Democrat. Alături de președintele partidului, Cătălin Nechifor, ocupat cu administrația județeană, mii de membri și simpatizanți din fiecare administrație locală au avut posibilitatea de a asculta planul de țară propus de candidatul Victor Ponta.

ponta botosani

Conform ultimelor sondaje, acesta nu coboară sub 40 %, în timp ce contracandidații lui sunt cu cel puțin 8-10 procente mai jos. Săptămâna a fost plină pentru conducerea Partidului Social Democrat Suceava, începând practic la Fălticeni, urmând apoi un tur de forță la Ipotești, Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Dumbrăveni și alte orașe și comune din județul nostru.

Conform unor surse din interiorul partidului, candidatul Victor Ponta va fi prezent în Suceava între primul și al doilea tur de scrutin, în condițiile în care în anul 2014, Ponta a fost în mai multe rânduri în vizite politice sau de lucru în județul nostru.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.