Cu experienţa serii precedente, spectatorii au venit mai pregătiţi pentru temperatura spaţiului deschis şi, părerea mea, au fost parcă mai mulţi decât în prima seară. Deşi înnorat, timpul a fost mai bun decât vineri datorită faptului că a lipsit aproape total elementul vânt.
Prima trupă ce a urcat pe scenă a fost Marius Dobra Band, o trupă austriacă formată dintr-un orădean şi doi maghiari care au prezentat un program alcătuit din compoziţii ale lui Marius, majoritatea cu influenţe româneşti şi piese din repertoriul clasic al genului. Un blues curat, abundând de solouri de chitară şi momente foarte bune ale toboşarului Oliver Zisco, susţinute perfect de basistul Sheer Pepi a fost ceea ce a alcătuit scheletul acestui moment al festivalului.
A urmat Borsodi Blue Trio, o formaţie maghiară care se află în topul preferinţelor de gen din ţara vecină, care a prezentat un program închegat şi consistent. Probabil că într-o altă seară, cu o altă formaţie care să încheie programul festivalului, calităţile formaţiei maghiare ar fi avut parte de mai multă atenţie, de altfel meritată din plin.
Nightlosers, cam atât ar fi necesar de scris despre ultima formaţie din festival, deoarece ei sunt deja un fenomen cunoscut iubitorilor de gen şi, cum am mai spus şi cu alte ocazii, Limba Română este destul de săracă la capitolul superlative. Oricine a avut bucuria de a-i vedea măcar o dată ştie că apariţiile lor sunt cu adevărat explozive, că nu se ştie ce vor face pe scenă şi că totul pare proaspăt, inventat special pentru publicul prezent. Sâmbătă seara, special pentru Fani şi publicul sucevean, băieţii lui Hanno Hofer au dat un adevărat recital de talent şi suflet ars pe altarul muzicii. Nu cred că ceea ce cântă Nightlosers poate fi încadrat în vreo categorie muzicală, chiar dacă există o evidentă coloană vertebrală blues în muzica lor, influenţele etno, jazz sau rock fiind prea multe. Ce am văzut a fost o minunată prezentare de show care a conţinut toate elementele necesare obţinerii bunei dispoziţii a publicului.
Mai sunt încă sub impresia lăsată de Claudiu Purcărin, un fel de jolly joker care a fost peste tot în seara de sâmbătă, de la bateria pe care o bate parcă în joacă, trecând prin dans, şi până la îmblânzirea a doi porcuşori de cauciuc pe care i-a transformat în percuţionişti. Am mai văzut solouri de baterie la viaţa mea, dar unul în timpul căruia toboşarul să ia masa nu, şi asta în condiţiile unui tempo foarte ridicat.
La un nivel stratosferic a fost şi Jimi El Laco a cărui vioară ne-a purtat cu lejeritate prin melosurile Ardealului, transformând fiecare piesă într-un memento de românism. Inge Svege, norvegianul venit cu Joe Rusi, era atât de încântat de performanţa lui Jimi încât pur şi simplu îi străluceau ochii, impresia sa despre Nightlosers fiind una excelentă. Nu pot să uit nici evoluţia lui Hano la Dash Board, numit şi zolitor în Ardeal. Instrumentul ce era folosit la spălarea manuală a rufelor a devenit un pretenţios mijloc de percuţie în mâinile talentatului timişorean.
Orice şi oricâte v-aş spune, cine n-a fost sâmbătă la Gârla Morii nu poate înţelege ce a fost acolo. Toate fotografiile Lăcrămiorei Gavrilovici abia sunt capabile să vă dea o idee despre ce au simţit spectatorii prezenţi. Păstrând subiectul jam session pentru un articol viitor închei acest articol mulţumind Primăriei şi Consiliului Local Suceava pentru că au contribuit la existenţa acestui festival în oraşul nostru.
Lasa un raspuns