Şeful Direcţiei Domeniului Public din cadrul Primăriei Suceava, Marian Andronache, beneficiază de susținerea Mișcării Populare pentru funcția de primar al Sucevei.

Conducerea partidului consideră că viitorul primar al Sucevei trebuie să fie un specialist în administraţie, un om tânăr, un om cinstit, un om care care nu a mai fost înregimentat politic, care cunoaşte realităţile din municipiul Suceava şi un om care este capabil să genereze şi să realizeze proiecte. Mai mult, candidatura lui Andronache este agreată şi susţinută chiar de liderul naţional al partidului, Traian Băsescu.

În cursul zilei de marți, 10 noiembrie 2015, o delegație a Mișcării Populare Suceava a participat la București la o întâlnire lucrativă cu liderii partidului de la nivel național, respectiv Traian Basescu, prim-vicepreședinte Cristian Diaconescu, presedinte executiv Eugen Tomac, și secretarul general Dorel Onaca.

„În acest context, a fost prezentat și profilul de viitor primar de care sucevenii și Suceava au nevoie. Un specialist în administrație, un om tânăr, un om cinstit, un om care nu a mai fost înregimentat politic, un om care cunoaște realitățile din municipiul Suceava și un om care este capabil să genereze și să realizeze proiecte. Mișcarea Populară Suceava a identificat acest profil de viitor primar în persoana domnului inginer Marian Andronache, a cărui experiență în admnistrație deja o cunosc mulți suceveni”, a precizat președintele organizației sucevene, Corneliu Popovici.

Liderul MP a declarat că în cadrul acestei întâlniri au fost abordate subiecte care țin de stadiul în care se găsește Mișcarea Populară Suceava la nivel organizatoric și politic precum și modul în care se pregătește pentru alegerile locale.

„După un dialog sincer, onest și constructiv purtat cu domnul Marian Andronache ,Președintele MP, domnul Traian Basescu cât și ceilalți lideri naționali s-au declarat încântați de soluția propusă de MP Suceava, afirmând că o vor susține și sunt convinși fiindcă este o alegere corectă, cinstită și capabilă să câștige Primăria Municipiului Suceava”, a adăugat Popovici.

În altă ordine de idei, președintele MP Suceava a afirmat că activitatea de până acum a partidului a fost apreciată, rezultatele obținute până acum în scrutinurile electorale, fiind încurajatoare.

„A fost apreciată și calitatea resursei umane de care dispune MP Suceava, iar faptul că tot mai mulți tineri se alătură acestui proiect politic, confirmă faptul că Mișcarea Populară Suceava este un partid deschis care oferă și primește valoare”, a spus liderul MP.

Pe de altă parte, delegația de la Suceava crede că numărul parlamentarilor trebuie redus la 300.

Marian Andronache are 50 de ani şi conduce cea mai mare direcţie din cadrul Primăriei Suceava. Andronache lucrează în Primăria Suceava începând din anul 1994, iar din 1997 a preluat conducerea actualei Direcţii a Domeniului Public.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.