Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz susține că de la decretarea Stării de Urgență, Guvernul PNL a fost depășit de situație și nu a gestionat corespunzător problemele reale cu care se confruntă spitalele din România în ziua de astăzi.

Ce a făcut Guvernul PNL? A schimbat un ministru incompetent în plină stare de urgență. A schimbat managerii din mai multe spitale, clasicul exemplu al unui patron de pompe funebre pus la conducerea Spitalului Județean din Piatra Neamț, a achiziționat echipamente medicale prin firme fantomă, a umplut spitalele cu pacienți asimptomatici și a închis secții spitale, exemplu fiind Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Acești pacienți asimptomatici ar fi putut fi urmăriți și tratați într-un spital de tip campanie (inclusiv cămin studențesc sau hotel care oricum erau închise) sub supravegherea unor medici de medicină generală, inclusiv medici rezidenți de an terminal”, a transmis Maricela Cobuz.

Potrivit deputatului sucevean, astfel, pacienții care nu aveau infecția Covid, dar aveau nevoie de spitalizare ar fi putut beneficia de spitalizare în secțiile corespunzătoare.

Asta a făcut acest Guvern, a îngenunchiat sistemul de Sănătate din România, pacientul fiind lăsat pe ultimul loc.
Grija pentru pacienți înseamnă și grija pentru alimentația acestora. Încă din anul 400 î.H. Hipocrate ”părintele medicinei” afirma ”fie care hrana să îți fie medicament și medicamentul hrană”.
Dacă în Italia norma de hrană în spitalele publice este de aproximativ 12 euro/zi, în România norma de hrană este de aproximativ 2 euro, mai exact 10 lei/zi, bani insuficienți pentru alimentația corectă în cazul unui pacient bolnav”, a mai transmis Maricela Cobuz.

Parlamentarul sucevean a precizat că siguranța pacientului înseamnă un tratament corect, o alimentație sănătoasă corespunzătoare pentru fiecare patologie în parte și un mediu ambiental plăcut, personalul medical fiind aproape de pacient.

Solicit public ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să crească suma aferentă normei de hrană a pacientului internat din România, această măsură reprezentând o primă picătură într-un pahar cu apă și să revizuiască decizia privind internarea pacientului covid asimptomatic în spitalele de urgență”, a conchis deputatul Maricela Cobuz.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.