Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz este de părere că România poate contribui la crearea politicilor europene, la dezvoltarea şi modernizarea societății în planurile de activitate.

Zilele trecute a fost organizat un seminar cu privire la preluarea președinției Consiliului European de către statul român și la modalitatea prin care România devine stat decizional în adoptarea politicilor la nivelul Uniunii Europene. Dezbaterea a oferit un cadru competent de reflecţie şi analiză, care să ajute la prezentarea într-o manieră transparentă şi realistă a stadiului în care se află România în procesul de pregătire a Preşedinţiei Consiliului UE, sarcină ce va reveni ţării noastre în primul semestru al anului 2019, relevând, deopotrivă, principalele provocări şi oportunităţi cu care ne confruntăm”, a declarat Maricela Cobuz, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.

Deputatul PSD de Suceava consideră că este important ca România să-și păstreze Guvernul format din PSD+ALDE pentru  a definitiva implicarea activă şi convergentă a societăţii civile, a partenerilor sociali, a mediului academic şi de afaceri.
În calitatea mea de deputat, voi sprijini pregătirea eficientă a Preşedinţiei şi asumarea  obiectivelor ambiţioase pe care le vom urma în momentul în care vom fi cu adevărat o putere decizională europeană. 9 mai reprezintă ziua unităţii şi păcii în Europa. Se considera că în această dată a fost startul unei noi Europe mai libere, mai curată şi mai aproape de oameni! La mulţi ani cetăţeni europeni”, a transmis Maricela Cobuz.

Comentarii Facebook