Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din Sistemul de Protecţie a copilului aflat în dificultate EUROACTIV” și Asociația ”Alecs Group” Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Palatul Copiilor Suceava, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului – Suceava, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava,  Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava organizează joi 17.05.2018 între orele 1200 – 1400 un marş Anti-violenţă, Anti-drog, Anti-tutun şi de prevenire a accidentelor rutiere unde vor participa elevi din unităţile de învăţământ sucevene, pe traseul: Esplanada Casei de Cultură – Prefectură, Biblioteca judeţeană – Hotel Bucovina – Primărie – și retur, până în fața Instituției Prefectului Suceava (unde va fi simulat un accident rutier).

Acţiunea se desfăşoară în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului 2018 din perioada 14 – 18.05.2018, la a VIII-a ediţie şi, are ca scop sensibilizarea opiniei publice şi a factorilor de decizie în vederea diminuării obstacolelor şi de prevenire a consumului de droguri, plante etnobotanice, violenţă, tutun şi accidente rutiere.

Totodată va avea loc și simularea unui accident rutier cu intervenția efectivelor de la ISU și voluntarii Asociației Creștin, Medicale ”Christiana” Suceava și ai Societății Crucii Roșii Suceava.

La marş vor participa şi prefectul Sucevei, alături de reprezentanții IPJ, ISU, IJJ, şi reprezentanți ai societăţii civile.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*